Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, în municipiul Câmpulung, în care au fost implicate trei autoturisme.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Câmpulung cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Din păcate, în urma impactului dintre cele trei vehicule, o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost rănită. Aceasta a fost transportată la spital.
La fața locului, pompierii au asigurat și măsurile specifice pentru prevenirea incendiilor.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circulă cu prudență, să respecte limitele de viteză și să păstreze distanța corespunzătoare între vehicule, pentru a preveni astfel de incidente.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro