Și-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze mașina în curte. Femeia nu deține permis de conducere

de | 26.06.2024 09:43 | Eveniment, Național

Incident nefericit într-o localitate din Sibiu.

O femeie de 44 de ani care nu deține permis de conducere și-a călcat mama cu mașina în timp ce încerca să parcheze în curte. Victima a fost grav rănită, relatează oradesibiu.ro.

Incidentul nefericit a avut loc în seara zilei de 25 iunie, în localitatea Armeni, iar autoritățile au fost alertate prin apel la 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de descarcerare, una de stingere și un echipaj SAJ cu medic. De asemenea a intervenit și SVSU Loamnes, dar și oamenii legii pentru cercetări.

Din cercetările desfășurate de polițiștii sibieni, se pare că femeia de 44 de ani a pierdut controlul asupra volanului, moment în care și-a călcat cu mașina mama de 65 de ani, aflată în curte.

În timp ce conducea un autoturism cu intenţia de a-l parcă în curtea unui imobil, deşi nu deţine dreptul de a conduce, o femeie în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a accidentat-o pe femeia de 65 de ani, mama să, aflată în curte”, a informat IPJ Sibiu.

Din păcate, femeia de 65 de ani a rămas imobilizată sub roțile autoturismului, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a putea fi scoasă.

Ulterior, ea a fost predată echipajului medical și transportată la spital.

S-a aplicat manevre pentru descarcerarea unei femei de aproximativ 65 de ani prinsă sub autoturism. Aceasta a fost predată echipajului SAJ pentru evaluare medicală și transport la spital.” a transmis ISU Sibiu.

Polițiștii din Sibiu au deschis dosar penal pentru infracțiunile de conducere fără permis și vătămare corporală din culpă. Cercetările vor stabili cum s-a produs evenimentul.

Acest caz amintește de tragedia produsă în urmă cu un an în localitatea argeșeană Dârmănești.

O fetiță de numai 7 ani a fost accidentată grav de mama ei, în timp ce femeia încerca să parcheze în curtea casei, după ce s-a întors de la serviciu.

Mama fetiței, asistentă la Spitalul Județean, nu a observat-o și a lovit-o puternic pe minoră. Micuța a fost extrasă chiar de mama ei de sub roțile mașinii până la sosirea echipajelor, aceasta fiind găsită în stare de inconștiență de către medici.

După ce a fost resuscitată timp de mai bine de jumătate de oră, aceasta a fost transportată intubată la spital.

Mai multe informații despre acest subiect AICI.

Sursă foto: oradesibiu.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Accident la Podul Viilor! Mașină pe contrasens

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dârmănești | Sibiu