Polițiștii din județele Albă și Argeș au acționat ca în filme după ce au prins o bandă de hoți care au dat spargerea la o firmă din Sebeș. Hoții acționau în mai multe județe din țară, iar oamenii legii le-a întins o capcană pentru a-i putea prind.
De la telefoane ascultate la puncte de control, așa au reușit polițiștii să îi prindă pe cei cinci bărbați. Mai mult de atât, le-a dat ocazia să acționeze și să spargă o firmă, pentru a-i putea prinde în fapt.
Cei cinci bărbați care acționau drept o bandă de hoți au fost prinși în urma filajului și identificați. Făptașii au fost, de asemenea, cercetați pentru furt calificat și complicitate.
Dosarul de furt calificat a trecut, pe 10 octombrie, de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară și va fi judecat pe rolul Judecătoriei Sebeș.
Cel care a dat startul a fost un bărbat din Pitești, victimă a hoților. Acesta a anunțat organele oficile și le-a povestit cum în noaptea de 18/19.05.2022, hoții au intrat, prin escaladare, în incinta societății al cărei administrator este de unde au sustras bunuri în valoare de 80.000 lei: scule, prelungitoare, polizoare, cupru și motorină.
Imediat a fost admisă o cerere de urmărire de către magistrați, iar polițiștii din Pitești i-au supravegheat la fiecare pas.
În data de 21 iulie 2022, aceștia au fost descoperiți și urmăriți. Hoții au plecat cu o dubă înspre Sebeș, iar de acolo polițiștii din Albă au preluat supravegherea lor.
Acțiunea a avut loc la mijlocul nopții, ora 00.00, când duba ajunge în Sebeș iar din ea coboară patru bărbați, ultimul rămâne în ea și conduce pe un drum neasfaltat unde stă câteva ore.
La ora 04.37 duba pleacă de la locul faptei prin Sebeș, unde este urmărită în trafic și blocată pe stradă de trupele speciale din Pitești.
În acele ore, banda a acționat și a dat spargerea la o societate comercială, fără să aibe habar că sunt filați de către poliție.
Cei patru au furat mai multe bunuri din locație, iar duba s-a întors după ei pentru a-i prelua de la locul faptei. Aceștia au încărcat duba și au plecat.
Cei cinci bărbați au furat 21 de bidoane cu motorină, 270 de kilograme de alamă și 129 kilograme de cupru.
În aceste momente, hoții sunt bănuiți de comiterea mai multor furturi, cu același mod de operare, în județele Argeș, Vâlcea, Sibiu, Alba și Bihor.
În cursul zilei de luni,10 octombrie 2022, magistrații Judecătoriei Sebeș au judecat dosarul în stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară și au admis începerea judecății a celor cinci bărbați.
Foto desctiptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro