Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, prin Direcția Generală Control și Supraveghere Piață – Direcția Produse și Servicii Bancare Nebancare și Administratori Credite, o amplă acțiune de control la nivel național, vizând intermediarii de credite. Scopul principal al acestor verificări a fost acela de a se asigura că firmele respectă legislația privind protecția consumatorilor.
În total, inspectorii ANPC au verificat 859 de operatori economici, iar la 107 dintre aceștia au constatat nereguli.
Potrivit ANPC, principalele nereguli descoperite au fost:
-nerespectarea prevederilor art. 10 din OUG nr. 52/2016, referitoare la informațiile precontractuale pe care intermediarii trebuie să le ofere clienților înainte de semnarea unui contract de credit;
-lipsa dovezii de înregistrare în registrul gestionat de ANPC, conform art. 100 alin. (1) din aceeași ordonanță.
Pentru aceste abateri, comisarii ANPC au aplicat 7 amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 de lei, 120 de avertismente și măsuri de remediere, prin care firmele sunt obligate să își aducă documentele și contractele în conformitate cu legea.
Recomandările ANPC
ANPC atrage atenția persoanelor care intenționează să contracteze un credit prin intermediari să fie extrem de atente la modul în care aceștia își desfășoară activitatea. Pentru a evita eventualele probleme, instituția oferă câteva recomandări esențiale:
1. Verificați intermediarul de credite.
Pe site-ul ANPC există un registru public în care pot fi consultate toate firmele autorizate. Este important de știut că:
- intermediarul legat colaborează cu un singur creditor (bancă sau IFN);
- intermediarul nelegat oferă consultanță independentă, analizând mai multe oferte.
2. Alegeți cu atenție serviciile de consiliere.
Doar intermediarii nelegați pot oferi consultanță obiectivă și independentă. Tariful pentru aceste servicii trebuie menționat clar în contract și este plătit doar de client.
3. Cereți toate informațiile în scris înainte de a semna.
Intermediarul are obligația de a vă pune la dispoziție, pe suport durabil, lista produselor analizate și tariful serviciilor oferite. Consilierea trebuie acceptată doar după semnarea unui acord scris privind costurile.
4. Obligațiile intermediarului nelegat.
Acesta trebuie să analizeze situația financiară a clientului, să evalueze cel puțin o ofertă de la fiecare creditor relevant și să recomande cel puțin trei oferte potrivite.
5. Atenție la promisiuni false!
ANPC avertizează consumatorii să nu se lase păcăliți de anunțuri care promit „ștergerea înregistrării din Biroul de Credit” – o procedură care poate fi solicitată doar de băncile sau IFN-urile care au raportat inițial creditul.
Totodată, orice formă de publicitate pentru credite trebuie să includă informațiile obligatorii: rata dobânzii, valoarea totală a creditului, DAE și exemple reprezentative.
6. Dacă apar dificultăți financiare…
În cazul în care consumatorul nu mai poate rambursa ratele la timp, este recomandat să contacteze imediat creditorul sau intermediarul, pentru a găsi soluții precum reeșalonarea sau amânarea plăților.
Sursă foto: rador.ro/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro













