În Gara Pitești, siguranța a fost din nou în centrul atenției.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, alături de colegii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, au continuat seria activităților menite să facă viața mai sigură, mai informată și mai responsabilă.

Foto: IPJ Argeș
Astăzi, 29 iulie, în inima orașului, călătorii, tineri și adulți deopotrivă, au fost invitați să participe la discuții interactive despre:
- prevenirea consumului de substanțe psihoactive – pentru că sănătatea noastră contează. Polițiștii au vorbit deschis despre riscurile consumului de droguri, alcool, NSP (noile substanțe psihoactive) și chiar a băuturilor energizante în exces.
- prevenirea fraudelor informatice – pentru că în era digitală, protejarea datelor personale e mai importantă ca oricând. Ai primit un mesaj suspect? Polițiștii ți-au explicat ce să faci.
- prevenirea violenței domestice și a agresiunilor sexuale – un subiect delicat, dar extrem de important. Oricine are dreptul să trăiască în siguranță, acasă și în comunitate.

Foto: IPJ Argeș
De precizat că aceste activități fac parte dintr-un demers amplu și susținut:
- Campania Anastasia – dedicată prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor
- Proiectul Sigur Acasă – pentru familii fără teamă, fără abuzuri
- Siguranță Digitală – pentru ca internetul să fie un loc prietenos, nu periculos
- Proiectul pentru prevenirea agresiunilor sexuale și a violenței domestice – pentru un mediu social sănătos și echilibrat
„Cei care au trecut astăzi prin gară au plecat nu doar cu un zâmbet în plus, ci și cu materiale informative, sfaturi utile și, mai ales, cu sentimentul că Poliția Argeș este mereu alături de ei.
Un tânăr călător ne-a spus: Mi-a plăcut că polițiștii nu au fost doar formali, ci chiar au stat de vorbă cu noi, ne-au explicat, ne-au ascultat. Nu m-am gândit niciodată că și energizantele pot deveni un pericol. Plec de aici mai informat.” au transmis polițiștii argeșeni.
Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A fost semnalată prezența unor urși în comuna Tigveni și pe Transfăgărășan