Actorul Bogdan Bob Rădulescu, cunoscut pentru umorul său irezistibil și replicile memorabile, s-a aflat pe scena Filarmonicii Pitești, într-un concert de muzică clasică și stand-up comedy. A mărturisit că se află pentru prima dată la Pitești și era nerăbdător să simtă căldura publicului din Orașul Lalelelor. Absolvent al Universității Babeș-Bolyai – Facultatea de Teatru și Televiziune, Bogdan Bob Rădulescu și-a consolidat pregătirea atât ca actor, cât și ca producător media. A creat personaje, a dat viață unor scene desprinse din viața reală, a stârnit hohote de râs sau a stors lacrimi. Folosind deseori autoironia în replicile sale, Bogdan Bob Rădulescu are și multe proiecte online. Deschis și zâmbitor, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru săptămânalul „Ancheta”, despre actorul Bob, despre părintele Bob, soțul Bob, dar și despre viață.
▼ Cine este Bogdan Bob Rădulescu?
– E cea mai grea întrebare. Terapia zice că cel mai greu este când trebuie să vorbești despre tine. Nici nu știu. Sunt un muritor de rând. Sunt un om, mai presus de toate. Cred că meseria sau vocația este o extensie a noastră, dar când ni se iau orice titluri sau meserii pe care le practicăm… Cred că Dumnezeu lucrează prin oameni, dar și diavolul tot prin ei, și cred, și simt că sunt un om prin care lucrează Dumnezeu.
▼ Sunteți un om credincios?
– Nu sunt un om religios, dar sunt un om credincios, pentru că în momentele grele ale vieții am cerut ajutor cuiva despre care am simțit că m-a trimis aici cu un rost. În rest, sunt actor ca meserie, lucru pe care mi l-am dorit de când eram copil mic, mic, mic și sunt recunoscător părinților, nu mai sunt, din păcate, bine că am apucat să le zic asta pe când încă erau, oameni care, în anii ’90, când erau vremuri grele de tranziție, să audă un copil că vrea să fie actor, probabil că în 9 din 10 cazuri era: „Bagă-ți mințile-n cap și fă o meserie serioasă”. Dar mama cu tata au zis: „Pupa-l-ar mama, pupa-l-ar tata”, și mie, și fraților, și surorilor, ce vreți voi, că până la urmă viața voastră o trăiți. Și atunci eu le sunt recunoscător lor că mi-au dat aripi, rădăcini, de am putut să mă întorc acasă. Sunt recunoscător lui Dumnezeu că una dintre cele mai dese și profunde discuții pe care le avem, așa, cu oamenii, este cât e talent, cât e muncă, cât e har, predestinare și e greu, nu pot să pun procentual, dar îmi place ce fac. Recunoștința mea este pentru ce-am primit și dacă vin oamenii și ne zic, îmi zic mie personal, nu o dată: „Atât îmi place să te ascult, că așa ai un har și ne-ai dat o stare de bine. Ne-ai dat emoții, ne-ai făcut să râdem, ne-ai făcut să plângem” și, până la urmă, am zis, cred că Dumnezeu a zis: „Tu trebuie să dai emoții. Tu vei crea emoții. Și când vei fi copleșit de AI și de roboți și inteligență artificială, tu să faci bine să dai emoții”.
▼ Ce ar mai fi de spus despre Bogdan Bob Rădulescu?
– În rest, sunt tată, ceea ce e o realizare și o responsabilitate în același timp. În fiecare zi sunt tată pentru următoarea zi din ziua copilului. Sunt soț și încerc să mă ridic la înălțimea așteptărilor soției mele și a faptului că e minunată și mă tolerează și mă înțelege și mă rabdă și mă suportă. Sunt un om care încearcă să-și facă treaba asta de actorie și dacă meseria de actor înseamnă să fii capabil să zici o poveste, rolul meu în lumea asta este să zic povești. Dacă râzi, bine, dacă plângi, bine, dacă ți-e indiferent… eu am încercat! Cred că sunt un om care jonglează cu faptul că știu că timpul trece, suntem trecători în lumea asta, efemeri de-a dreptul, mă joc cu un lucru care este efemer la rândul lui. Dacă eram pictor, rămânea, dacă eram muzician, compozitor, rămânea, dacă eram sculptor, rămânea, eu mi-am ales să mă joc cu cuvântul care a ieșit și dus este.
Umorul are efecte terapeutice
▼ Ați creat mai multe personaje. Care dintre ele v-a fost cel mai drag?
– Încă mi-e! Acest personaj care e în adâncul sufletului meu, de fapt, Haurențiu, personajul de etnie romă cu care eu am crescut ca tipologie în cartier. La mine acasă, în Cluj, în cartierul Iris, am crescut cu oamenii ăștia care până în ziua de azi îmi sunt prieteni și vecini și care m-au inspirat în coloratură, în tonul vocii, în felul lor de-a fi. Oameni liberi. Pentru ei, gaborii cu pălărie, cum le spunem noi, libertatea e o virtute la care ei țin foarte mult și și-o manifestă. Recent, m-am întors la vorbele bunicilor. Eu sunt ardelean de loc, dar, vorba lui tata, oltean din grație divină. Familia din partea tatălui este din Vâlcea, din Drăgășani, unde eu încă am rude. Când eram copil, bunica ne zicea că eu sunt sânge de negustori greci care au trecut mările și au ajuns la Vâlcea. În decembrie, mi-am făcut un test ADN care confirmă spusele bunicii. Jumătate din ADN, 44%, sunt est-european și 42% sunt grec-balcanic. Acum trebuie să umblu să-mi caut rădăcinile printre țiganii comercianți greci (n.r. râde). Îl iubesc pe Haurențiu că e liber și-mi dă atâta libertate și mă bucură că aduce atâta bucurie oamenilor prin felul lui de-a fi.
▼ Și vecinii nu se supără?
– Vecinii mei mă opresc pe stradă să-mi spună că ai lor copii se uită la mine și mă întreabă: „Bobi, da’ tu ești de-al nostru?”, „De-al vostru sunt”. Ei înțeleg ideea de rol.
▼ Credeți că umorul are efecte terapeutice?
– N-am zis-o eu, au zis-o oameni mai înțelepți decât mine. Nu știți de câte ori prin râs ați salvat viața cuiva. Vă spun doar una dintre poveștile pe care mi le amintesc! Împreună cu colegii de la Epic Show, într-o dimineață, pe pagina de Messenger am citit mesajul unui băiat din România, șofer de TIR în Franța. Mesajul a fost scris în noaptea de dinainte, într-o parcare ploioasă din sudul Franței, în care el oprise să își facă pauza de la traseu. Stând acolo, descoperă clipuri cu noi, se uită la Haurențiu, se uită la Epic Show și ne scrie după aceea: „Salut, băieții, sunt… Eu sunt cu 2 fetițe mici și soția acasă în România. Sunt mai mult plecat, iar asta este o altă noapte în care am fost pe culmea depresiei și abandonului. Faptul că am văzut clipul cu voi și m-ați făcut să râd și am râs în hohote mi-a dat speranță să mă întorc la copii”. Și, în clipa aia, mai în glumă, mai în serios, noi ne-am uitat unii la alții și am zis: „Bă, voi ați citit ce-o zis omul ăsta? Ați salvat viața unui om, într-o parcare din Franța, fără să știi că faci lucrul ăsta!”.
„Am venit să vă spun ce mi-o ieșit bine și ce-am făcut rău și am încasat-o!”
▼ Ați mers deseori prin licee să le vorbiți tinerilor despre viitor. Care este mesajul pe care l-ați transmis cel mai des?
– Mă duc prin licee. În licee și facultăți mesajul e un pic diferit, pentru că tinerii ăștia urmează să pășească în lume. Primul adevăr pe care-l zic este: „Salutare tuturor! Sunt Bob, am venit la voi, nu vă învăț nimic, nu vă predau nimic, n-am venit să vă țin prelegeri, n-am venit să vă dau sfaturi în viață! Vă rog să mă credeți, am venit să vă spun cum am ajuns aici, ce-am făcut bine și mi-o ieșit, ce-am făcut rău și-am încasat-o”. Și-n clipa aceea, de la gimnaziu, la liceu sau la studenți, când văd că le-am zis asta, toată lumea e: „Ok, stai că nu-i profu’ sau dirigu’! Zi!”. Și îmi place foarte mult să vorbesc cu ei. Și atâta nevoie au tinerii să vorbim cu ei…
▼ Ce le spuneți tinerilor care cred că nu e nevoie să muncească pentru că pot face bani frumoși și cu rețelele de socializare?
– Mi-e greu să dau sfaturi, pentru că, dacă oamenii ăia fac ceva, și fac bine, și câștigă bani din el, e și asta o formă de muncă. Pentru cei care își bat capul să creeze conținut, filmează, editează, e o formă de muncă. E o chestie de nuanță! Depinde și ce faci în online. Dacă tu pui seara capul liniștit pe pernă, dacă te-ai uitat în oglindă și nu ți-e rușine de ce-ai zis și ce-ai făcut și dacă te-ar vedea bunicii și părinții nu le-ar fi rușine cu ce-ai făcut în fața camerei, dacă se aliniază cu valorile tale, faci bine! Dacă faci numai pentru bani, e… Mă rog, oricine are libertatea să-și vândă sufletul, dar să-și asume. Greu să dau sfaturi, nu le dau… Ei să fie împăcați, în primul rând, cu ei.
Oricine are libertatea să-și vândă sufletul, dar să-și asume!
▼ Ați spus că aveți copil…
– Am o fetiță de 13 ani, la limita dintre preadolescență spre adolescență. Suntem toți oameni în schimbare. Ne schimbăm fizic, și doamnele, și domnii, și copiii. Când trăiești în casă cu schimbări hormonale pe toate planurile, ai nevoie de multă înțelepciune, de multă răbdare, multă înțelegere, multă comunicare, multă răbdare și orice turneu te ajută (râde).
▼ Ce n-ați lăsa-o niciodată pe fiica dumneavoastră să facă?
– Sunt multe lucruri pe care n-aș lăsa-o să facă, dar înțeleg cum funcționează copiii și adolescenții, că am fost adolescent. Le spun tinerilor de peste tot, oriunde mă duc, recunoștința pentru părinții mei este că au avut îndrăzneala și curajul și încrederea să nu zică niciodată „Nu” copiilor. Mama și tata ne-au zis toată viața „Da”, dar după „Da” venea un „Dar”… iar după „dar” venea consecința. Îmi doresc să nu facă niște lucruri din care să nu se mai poată întoarce de pe drumul ăla. Dar îmi doresc să facă niște greșeli, să o doară, că din durere și din greșeală înveți mai bine decât din orice predică pe care o țin. Împreună cu soția mea îi spunem tot timpul: „Vezi, ăstea sunt pericolele”, încearcă, dar dacă faci un pas greșit, să faci genul de pas din care te poți întoarce.
▼ Credeți că părinții greșesc?
– Greșim în fiecare zi, greșim pe principiul „drumul spre iad e pavat cu fapte bune”. Eu cred că 9 din 10 părinți își doresc ce e mai bine în lumea asta pentru copiii lor. Dar 9 din 10 părinți fac aia crezând că o fac pentru ei. Cumva, copilul este o extensie sau o oglindire. Și greșesc mult pentru că copilul nu e o creatură care nu are opinie proprie, păreri, dorințe, așteptări, nevoi, viață. Și dacă încerci să-l ții toată viața: „Lasă că știu eu ce e mai bine pentru tine”, în ziua în care copilul ăla iese, iese și se răzbună rău! Dă-i libertate, dar pune-i limite. Explică-i ce urmează. Dă-i alegeri. Am început cu ceva și cred că e cel mai frumos să încheiem tot așa: am început cu ceva ce este peste noi. Sper din suflet că are Dumnezeu un plan cu copilul tău și El face alegerile potrivite. Că poți să te împotrivești oricât și el va face ce vrea, poți să-l lași în pace și face ce vrea, poți să-l lași în pace și să se piardă, poți să nu-l lași în pace și să-l salvezi, sunt multe nuanțe la asta, dar cred că, dacă ai încredere în tine că ai fost model bun și ai semănat semințe potrivite în copilul tău, i-ai dat aripile potrivite și rădăcini, copilul poți să-l lași liber să facă orice, că va fi bine. Dacă ai semănat spini, să nu fii supărat la 25 de ani că-n sufletul lui nu cresc grâu și trandafiri și vezi că-s numai buruieni, că asta ai semănat!
Material realizat de Monica Sandu
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Prevenirea tuberculozei – prioritate constantă a SJU Pitești
