anchetaonline.ro

UPDATE: Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Otopeni

de | 22.02.2026 20:33 | Eveniment, Național

Update: 21: 51

Final fericit pe Otopeni! Aeronava companiei HiSky a aterizat în siguranță pe Aeroportul Otopeni după mai bine de o oră în care a survolat zona pentru a consuma combustibilul și a ajunge la greutatea optimă de aterizare.

La bord se aflau 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului, iar potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale după aterizare.

Update 2: 21:40

Vești bune. După mai bine de o oră în care a zburat în cerc în zona Străulești, avionul se îndreaptă spre pista Aeroportului Otopeni.

cats 2 - UPDATE: Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Otopeni


Update 1 21:00

Pentru a preveni o situație critică, Ministrul Sănătății anunță că a convocat o celulă de criză la nivelul principalelor spitale de urgență din București.

Astfel, au fost alertate următoarele spitale: Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, dar și Serviciul de Ambulanțǎ București-Ilfov.

Suntem în contact permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență, stațiile UPU/SMURD și toate structurile implicate.
Rămânem în alertă până la aterizarea în condiții optime a aeronavei.”, transmite Alexandru Rogobete

Ce spune Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Informația a fost confirmată și de reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București, care au precizat că aeronava a decolat de pe aeroportul din capitală la ora 19.19 şi, la aproximativ 30 de minute de la decolare, a declarat situația de urgenţă.

O aeronava HiSky H48711 București – Hurghada a decolat în această seară de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la ora 19.19 și, la aproximativ 30 de minute de la decolare, a declarat urgență din cauza unei posibile probleme tehnice.

Imediat, pe aeroport s-a format dispozitivul de urgență, coordonat de comandantul adjunct al Aeroportului Henri Coandă.

Aeronava urmează să aterizeze de urgență, după ce va consuma din combustibil.

La bordul aeronavei se află 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului.”, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, potrivit observatornews.ro


Știrea inițială

Momente de panică în București. O aeronavă a companiei HiSky, care opera în această seară cursa București – Hurghada, a semnalat o problemă tehnică la sistemul de presurizare al cabinei, motiv pentru care comandantul a decis revenirea de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Potrivit informațiilor transmise de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, aeronava survolează în prezent zona aeroportului pentru reducerea greutății și pregătirea aterizării în condiții optime, manevră estimată să dureze aproximativ o oră.

Piloții încearcă acum să golească cât mai mult rezervoarele pentru a ateriza în siguranță.

La bord se află 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului.

Ar putea fi o imagine cu ‎hartă şi ‎text care spune „‎.Ciolpa .Ciolpani Jilavele .Garb A3 .Peris.Snagov .Peris .Snagov .Nuci .Dridu Urziceni nesti Gradistea .Moara Vlasiei .Cor'oanca Cor' anca Puftea .Ion .Movilita inep Mogoso Chitila Sinesti Afumati Deal ogirla leana BuZharest arest Domnesti Fundulea E81 eni Glina A2 .Magurele .Furdeni .Sarulesti .Plataresti sokatu sob سtد .Berceni Frumusari .FrumusariVasilati Vasilati .Singureni hailesti ailesti.Darasti-llfov Darasti-Ilfov Decembrie Adunatii- Adunatii-Copaceni Copaceni Varasti .Budesti Colibasi Valea Dragului Calugareni CalugareniComar.d .Comana Hotarele .Radovanu Mitreni‎”‎‎

Având în vedere gravitatea situației, ISU București-Ilfov a activat planul de intervenție preventivă la nivelul aeroportului, iar pe pistă au fost trimise:

  • 8 autospeciale de stingere
  • 1 autospecială de descarcerare și o autoscară
  • 1 punct de comandă mobilă
  • 4 echipaje SMURD
  • 1 unitate de terapie intensivă mobilă
  • 2 ambulanțe SABIF.
  • 1 autospecială de hidroperforare
  • 1 ATPVM

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că măsurile sunt strict preventive și fac parte din protocolul standard aplicat în astfel de situații, pentru a asigura intervenție rapidă în cazul unei eventuale urgențe medicale sau tehnice.

Foto: Facebook HiSky

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

A murit regizorul Cristian Pepino

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole