Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a felicitat-o public pe mezzosoprana piteșteancă Adina Sima pentru prestația excepțională din musicalul „Rebecca”, pus în scenă la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Spectacolul, unul dintre cele mai apreciate titluri internaționale ale genului, aduce pe scena bucureșteană o producție de mare anvergură, inspirată din celebrul roman al lui Daphne du Maurier și din filmul clasic regizat de Alfred Hitchcock.
De altfel, spectacolul are la bază povestea romanului omonim scris de Daphne du Maurier în 1938, care a făcut-o pe autoare una dintre cele mai celebre scriitoare ale vremii. „Rebecca” a fost adaptată pentru marele ecran de catre regizorul caștigător al premiului Oscar, Afred Hitchcock, devenind unul dintre cele mai cunoscute producții ale acestuia.
”REBECCA – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”!
Ne-am bucurat ieri seară de excepționalul performance artistic al piteștencei noastre, mezzosoprana Adina Sima.”, a fost mesajul publicat astăzi de primarul Piteștiului Cristian Gentea.

Alături de acest mesaj edilul a publicat și măi multe poze în care apare împreună cu soția după spectacolul ”Rebecca”, dar și imagini cu mezzosoprana Adina Sima din timpul spectacolului.
Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












