Parlamentul a votat o lege menită să protejeze cumpărătorii de locuințe, prin limitarea avansurilor plătite la semnarea promisiunilor de vânzare și prin introducerea unor garanții reale pentru finalizarea construcțiilor. Noua legislație stabilește reguli stricte privind plățile etapizate, conturi separate pentru sumele depuse și obligații clare pentru dezvoltatori, asigurând astfel transparență și siguranță în tranzacțiile imobiliare.Despre acest proiect legislative a vorbit deputatul social-democrat de Argeș, Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit celor de la hotnews.ro, astăzi a fost adoptată în Camera Deputaților legea Nordis, depusă după ce în spațiul public a izbucnit scandalul legat de firma de imobiliare Nordis și de zborurile cu această companie ale unor politicieni cunoscuți în spațiul public. Din totalul celor 301 de deputați prezenți au fost 301 de voturi „pentru”. Dacă nu va fi contestată la Curtea Constituțională, legea va merge la președintele Nicușor Dan, care are posibilitatea fie să promulge legea, fie să sesizeze CCR, fie să o trimită în Parlament pentru reexaminare.
”Lege pentru protejarea cumpărătorilor de locuințe!
Am votat astăzi în Parlament pentru o lege care are ca obiectiv principal protejarea celor care își cumpără o locuință, prin limitarea sumelor plătite în avans la semnarea promisiunilor de vânzare și introducerea unor garanții reale privind finalizarea construcțiilor”, a punctat în deschiderea mesajului deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit celor precizate de deputatul argeșean, prin această lege se impun reguli clare:
- ”Promisiunile de vânzare vor putea fi încheiate doar în formă autentică, după ce dezvoltatorul a obținut autorizația de construire și extrasul de carte funciară;
- Convențiile de rezervare nu pot depăși 60 de zile, iar suma plătită (maximum 5% din prețul locuinței) se restituie integral dacă vânzarea nu are loc;
- Avansurile plătite de cumpărători vor fi strict limitate și controlate – 15% la semnare, 25% la finalizarea structurii și 20% la lucrările de instalații – iar banii vor fi depuși într-un cont bancar distinct, folosit exclusiv pentru proiectul imobiliar respectiv;
- Plafonul poate ajunge la 40% doar dacă dezvoltatorul încheie o poliță de asigurare, care protejează cumpărătorul în caz de întârziere, insolvență sau nerespectare a contractului;
- Fiecare apartament va avea carte funciară proprie încă din faza de proiect, pentru a preveni reorganizările ulterioare și pentru a asigura transparență totală;”

”Această lege înseamnă:
- Mai multă siguranță pentru cei care cumpără o locuință.
- Mai multă responsabilitate pentru dezvoltatori.
- Mai multă stabilitate și încredere pe piața imobiliară.
Este un pas important spre o piață imobiliară mai sigură și mai echitabilă – pentru oameni, nu doar pentru profit!”, a mai explicat deputatul PSD de Aregș, Simona Bucura-Oprescu.
Detalii și parcursul legislativ al PLX 116/2025 pot fi consultate accesând și link-ul de aici.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Parlamentul României – Camera Deputatilor și FB Simona Bucura Oprescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












