Adrian Frîntură, viceprimar Moșoaia: Sunt singurul  care are un proiect concret de dezvoltare a comunei și care poate transforma promisiunile electorale în realitate

de | 04.06.2024 16:22 | Administrație, Din ediția tipărită, Politic, Rural

Cetățean al comunei, căsătorit, tatăl unei minuni de fetiță, Adrian Frîntură își dorește ca localitatea sa să ofere condiții optime pentru membrii comunității, de la mic la mare. Astfel, în ultimii 3 ani și jumătate, alături de primarul Ion Necula, a reușit să implementeze proiecte care nu au fost realizate în ultimii 30 de ani, de la înființarea primei grădinițe cu program prelungit, la transport metropolitan și asfaltarea a peste 20 km de drumuri locale. Adrian Frîntură dorește ca Moșoaia să progreseze în continuare și are un program bine stabilit pentru următorii 4 ani.

  • Care este mesajul pentru cetățenii din Moșoaia?

– Am demonstrat că se poate și la Moșoaia! După mulți ani în care dezvoltarea comunei s-a făcut cu frâna de mână trasă, am reușit, împreună cu domnul primar Ion Necula, ca într-un singur mandat să punem comuna Moșoaia pe un drum al dezvoltării. Este momentul să privim doar înainte și să continuăm împreună pentru comuna Moșoaia.

  • Care sunt avantajele dumneavoastră umane și profesionale?

– Experiența în administrație! Nu am sărit etape. Din 2005 și până în 2020 am fost consilier juridic, iar în ultimii 4 ani am fost viceprimar. Comunitatea mă cunoaște bine, știe că sunt comunicativ, responsabil, că am avut ușa mereu deschisă și în perioada când am fost funcționar public și acum ca viceprimar.

  • Cât de importantă este susținerea actualului primar Ion Necula și cum vedeți, pe mai departe, colaborarea cu domnia-sa și echipa pentru eficiența administrației publice locale?

– Am demonstrat cu fapte concrete că această echipă a performat la Moșoaia. Mă bucur ca domnul primar Necula a ales să predea ștafeta, lucru rar întâlnit în politică, și apreciez încrederea pe care mi-a acordat-o și cu care mă girează în această competiție electorală. Noi am avut o colaborare excelentă din 2005 și până acum și, cu siguranță, vom face echipă în continuare pentru dezvoltarea localității, atât cu domnul primar Necula, cât și cu ceilalți colegi din Consiliul Local.

  • Care sunt principalele obiective pe care intenționați să le bifați ca primar pe domeniile principale de activitate ale administrației?

Mi-am structurat un program pentru perioada 2024-2028, izvorât din necesitățile localității și doleanțele cetățenilor.

În ceea ce privește utilitățile publice, prioritățile mele sunt introducerea rețelei de canalizare în satele Moșoaia, Bătrâni, Lăzărești și Ciocănăi prin accesarea de fonduri europene și guvernamentale. De asemenea, îmi propun extinderea rețelei de gaze naturale pe străzile Mustățari, Aleea Căprioarelor și Piscu Priboii, precum și pe toate celelalte străzi ale comunei care nu beneficiază în prezent de aceste servicii.

La capitolul ”infrastructură și transport”, obiectivele includ asfaltarea unui număr semnificativ de străzi, cum ar fi Drumu Morii, Drumu Sării, Platoul Stejarilor, Colina Verde și multe altele, pentru a îmbunătăți considerabil accesul și mobilitatea în comună. De asemenea, voi iniția proiecte pentru sistematizarea scurgerii apelor pluviale pe străzileOlteni, Basangești, Dealului, Principală sat Hințești și Principală sat Dealu Viilor și voi fi realiza pietruirea străzilor neasfaltate pentru a asigura condiții bune de trafic.

În domeniul salubrității și al protecției mediului, îmi propun să ecologizez și să igienizez periodic cursurile de apă și pădurile din localitate, să încurajez colectarea selectivă a deșeurilor prin acordarea de facilități la plata impozitelor și să mențin un aspect curat al localității prin diverse acțiuni de toaletare a vegetației și a șanțurilor. O să avem și un utilaj dedicat, achiziționat prin fonduri de la GAL.

Pentru că sănătatea primează, voi acorda facilități medicilor de familie și stomatologilor pentru a îi determina să înființeze cabinete medicale în comună și voi iniția campanii periodice gratuite pentru evaluarea stării de sănătate a cetățenilor. De asemenea, plănuiesc înființarea unui centru de permanență în satul Moșoaia.

În educație, prioritatea mea este finalizarea Școlii Generale din satul Moșoaia, înființarea unei noi grupe la grădinița cu program prelungit Moșoaia, cererile fiind destul de multe, și construirea unei noi grădinițe în satul Smeura. Voi continua reabilitarea școlilor și a grădinițelor și voi crea noi locuri de joacă pentru copii.

Pentru că bugetul local nu este suficient pentru tot ceea ce ne dorim, voi continua să accesez finanțări pentru diverse proiecte în beneficiul comunei și voi oferi consiliere cetățenilor pentru accesarea proiectelor europene destinate persoanelor fizice.

În ceea ce privește cadastrul și sistematizarea, voi întocmi planuri parcelare la nivelul comunei pentru a facilita intabularea terenurilor agricole și forestiere deținute de cetățeni.

Pentru atragerea de noi investitori, intenționez să ofer facilități fiscale și să asigur locații adecvate pentru desfășurarea activităților economice prin închirierea sau concesionarea imobilelor și a terenurilor din domeniul public al comunei.

În domeniul tineretului și sportului, voi înființa o asociație sportivă la nivelul localității și voi construi o sală de sport în curtea școlii din satul Moșoaia.

În administrație, voi implica cetățenii în luarea deciziilor printr-un buget participativ, asigurându-mă că Primăria și Consiliul Local sunt și rămân în slujba cetățenilor și nu invers.

  • Cum simțiți cetățenii în relația cu dumneavoastră acum, când mergeți în teren și le cereți să vă susțină?

– Moșoienii sunt oameni cu viziune și ancorați în realitate. Au văzut că în acești 4 ani am făcut lucruri concrete pentru dezvoltarea comunei, de la asfaltări la extinderea rețelei de alimentare cu gaze, la introducerea transportului metropolitan și la atenția pe care am acordat-o educației prin înființarea grădiniței cu program prelungit și reînceperea lucrărilor la Școala Moșoaia. Am găsit oameni deschiși care mă susțin, pentru că sunt singurul candidat care are un proiect concret de dezvoltare a comunei și care poate transforma promisiunile electorale în realitate, așa cum am făcut și acum 4 ani.

Material realizat de redacția Ancheta.

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Adrian Frîntură, planuri concrete pentru localitate: Investiții pentru dezvoltarea rețelelor de utilități!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Frîntură | comuna Moșoaia | Ion Necula | Lăzărești | Moşoaia | Smeura

Ultimele articole