Adrian Miuțescu, despre OUG privind energia: Am asistat la un simulacru de dezbatere parlamentară

de | 23.11.2022 12:59 | După locație, După subiect, Județean, Național, Politic, Știri

Marți, 22 noiembrie, deputații din comisiile de industrii şi politică economică au adoptat raport favorbil la Ordonanţa de Urgenţă 119/2022 privind energia.

Au fost aprobate amendamentele depuse de partidele din coaliţia de guvernare, printre care şi stabilirea unui preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh.

Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, dar și alți parlamentari, au votat împotrivă. Aceștia spun că amendamentele lor au fost ignorate, deși ar fi adus beneficii pentru consumatori.

Am asistat marți la un simulacru de dezbatere parlamentară, când coaliția PSD-PNL-UDMR a trecut toate amendamentele propuse de Guvern la OUG 119/2022.

Amendamentele opoziției au fost respinse în bloc, inclusiv amendamentele Forța Dreptei, inițiate de mine si de colegul Ionel Dancă, care ar fi ajutat consumatorii casnici care depășesc un consum de 300 kWh, societățile comerciale si liber profesioniștii, cabinetele medicale și structurile sportive.

Soluția coaliției este majorarea prețurilor până la 1,3 lei/kWh pentru cei care consumă peste 300 kWh/lună. Astfel, consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim, de 1,3 lei kWh, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh!

Prin amendamentele adoptate marți la OUG 119/2022 în comisiile din Camera Deputaților, cei din coaliție au “uitat” de plata facturilor în rate sau de eliminarea raportării la consumul din anul precedent”- a declarat după dezbateri deputatul argeșean Adrian Miuțescu.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Miuțescu | Argeș | Camera Deputaților | Forța Dreptei