Adrian Miuțescu la regionala Forțelor de Dreapta: „La alegeri se joacă democrația din România!”

de | 04.11.2024 16:06 | Politic, Județean, Național

O delegație a partidului Forța Dreptei Argeș a fost prezentă vineri la regionala Forțelor de Dreapta, ținută la Ploiești.

Adrian Miuțescu
Delegația, condusă de președintele FD Argeș, Emanuel Soare și de deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte și membru fondator al partidului, s-a alăturat colegilor din regiunea Sud-Muntenia la o întâlnire care a mobilizat membrii și simpatizanții din Alianța Forțelor de Dreapta (FD, PMP, AD, PNȚMM).
Cu această ocazie, într-o sală plină de oameni de dreapta, deputatul Adrian Miuțescu a ținut un discurs în care a subliniat faptul că, la alegerile prezidențiale și parlamentare, în joc este viitorul dreptei românești și chiar democrația din România.
Adrian Miuțescu
E un moment important pentru regiunea noastră. PNL nu mai este partidul Brătienilor, ci un partid care s-a încurcat cu PSD.
În vara aceasta, împreună cu echipele de negociere ale partidelor Forța Dreptei și PMP, am încercat să facem o alianță mare a forțelor de dreapta, în care ne-am dorit să încapă toți oamenii de dreapta. Dar dl Ciucă și dna Lasconi nu și-au dorit acest lucru, deși noi am avut pretenții mici. Fărâmițarea dreptei poate face ca în turul doi, la alegerile prezidențiale, să ajungă doi socialiști, lucru pe care încercăm să îl împiedicăm.
Obiectivul nostru este ca Alianța Forțelor de Dreapta să ajungă în Parlamentul României. Cred că acum, la aceste alegeri, se joacă democrația și dreapta românească. Argeșul, ca și Prahova, trebuie să joace un rol foarte important în această alianță. Este un județ mare, care poate aduce multe voturi în coșul alianței noastre.
Îl cunosc pe Ludovic Orban de aproape 30 de ani, este un prieten al Argeșului și al regiunii Sud-Muntenia. Îi datorăm lui Ludovic Orban faptul că astăzi se lucrează la autostrada Pitești-Sibiu, proiect pe care l-a susținut încă din 2007, când era ministru al Transporturilor.
Argeșul este județul Brătienilor, a dat liberalismul românesc și a apărat multe valori care astăzi sunt în pericol. Iar una dintre acestea este democrația, pe care PNL și PSD au călcat-o în picioare, în numele așa-zisei stabilități. Nu cred că Brătienii ar fi fost de acord ca în fruntea PNL să fie un general președinte.
Vom fi până la capăt alături de Ludovic Orban. Îi mulțumesc și lui Eugen Tomac, pentru implicare și pentru faptul că a crezut în noi, ca parteneri. Sper ca pe 24 noiembrie să confirmăm un rezultat foarte bun la alegerile prezidențiale. Trebuie să ne mobilizăm pentru a ne atinge obiectivele. Mult succes tuturor colegilor!”, a transmis deputatul Adrian Miuțescu colegilor din Alianța Forțelor de Dreapta.

Articol publicat de SC. CRCS-CENTRUL REGIONAL DE CERCETĂRI STATISTICE S.R.L, la comanda Partidului Forța Dreptei, Filiala Argeș, cod mandatar financiar 11240022.

Sursă foto: FB Forța Dreptei Argeș.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare: