Adrian Sandu: ”Sunt în PMP pentru că sunt om de dreapta și s-a decis o alianță a dreptei românești”

de | 01.11.2023 19:31 | Județean, Politic

Alternativa pe dreapta eșichierului politic a început să prindă contur. PMP, USR și Forța Dreptei vor să candideze pe liste comune la alegerile de la anul. Liderii celor trei partide susțin că PNL nu-și mai reprezintă electoratul, motiv pentru care era mai mult decât necesar ca votantul de dreapta să aibă o alternativă.

Recent, PMP Argeș a organizat o conferință de presă comună cu colegii de la USR Argeș – parlamentarii Ionuț Moșteanu și Narcis Mircescu -, în prezența președintelui PMP la nivel central, Eugen Tomac.

Adrian Sandu: ”Dorim să fim o echipă puternică, astfel încât să construim în Argeș un pol de dreapta”

Președintele interimar al PMP Argeș, Adrian Sandu, a declarat că a acceptat să preia conducerea filialei pentru această alianță, întrucât este un om de dreapta, mult timp fiind membru al PNL. A plecat, dezamăgit fiind de alianța pe care liberalii au făcut-o cu cei de la PSD.

”Am atras colegi din PNL, unde am activat, pentru că dorim să fim o echipă puternică, astfel încât să construim în Argeș un pol de dreapta, ca să oferim o alternativă. Sunt în PMP pentru că sunt om de dreapta și s-a decis o alianță a dreptei românești. La acest moment avem 83 de consilieri locali în teritoriu. Avem o structură bine definită, la dezvoltarea căreia lucrăm. Am venit să facem treabă.” a declarat Adrian Sandu.

Până la finele acestui an urmează să se definitiveze și paritatea pe liste, fiind vorba de trei partide care trebuie să-și desemneze candidații pentru patru rânduri de alegeri.

Președintele PMP, Eugen Tomac, a întărit pentru electoratul deja confuz că adevăratul PMP este cel condus de el, nu cel condus de Cristian Diaconescu pe care îl vede, mai degrabă, drept un comentator tv. Acesta și-a propus, alături de colegii săi de alianță, să fie principalul adversar al PSD la alegerile din 2024.

”Mulțumesc lui Adrian Sandu că a acceptat o așa mare provocare de a reclădi organizația într-un județ așa important cum este Argeșul. Electoratul PMP nu e atât de numeros, dar e constant și crede că dreapta e singura soluție pentru România, crede în corectitudine și niciodată nu va accepta să se urce în remorca PSD. În numele acestui electorat am încercat să revigorăm partidul, după mai multe încercări neplăcute pentru noi. Ceea ce este foarte important e că în toate organizațiile PMP avem colegii cu care ani facem o echipă extraordinară, care își doresc un partid unit, cu vocație de dreapta, cu o ancoră puternică pro-europeană. (…) Sunt convins că atunci când românii vor vedea oferta noastră, de departe va fi cea mai bună. Îi vom convinge să vină alături de noi. Îmi doresc să fim primii și pentru asta ne vom și bate: să fim primii, fără demagogie, fără bani de la stat. Vom fi principalii adversari ai PSD.” a declarat Eugen Tomac.

Material realizat de Iulia Bădulescu. 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Adrian Miuțescu: “Autostrada Pitești-Sibiu, un proiect susținut dintotdeauna de Ludovic Orban”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole