Vreme de câteva săptămâni, numele lui Dragoş Anastasiu a ţinut capul de afiş, pe fondul dezvăluirilor privind implicarea fostului vicepremier într-un scandal de corupţie anchetat de DNA. În acest context, presa centrală a săpat adânc în jurul controversatului om de afaceri, între timp demisionat din guvern, ajungând la partenera de viaţă a acestuia, despre care s-a descoperit că în ultimii ani a avut zeci de contracte cu statul, inclusiv în Argeş.
Până să intre în tumultuoasa lume a politicii, Dragoş Anastasiu a fost înainte de toate un cunoscut şi eficient om de afaceri, care s-a remarcat mai ales în zona turismului. El este fondatorul grupului Eurolines şi în 2019 a vândut rețeaua de agenții de turism către grupul german Dertour. Vreme de aproximativ o lună a îndeplinit funcția de viceprim-ministru în guvernul Ilie Bolojan, însă a demisionat după ce s-a aflat că a fost martor denunţător într-un dosar de corupţie şi a recunoscut că a dat mită unei funcţionare din ANAF.
Partenera sa de viaţă este o cunoscută şi apreciată arhitectă, Hildegard Helene Brandl, care vreme de 25 de ani a lucrat şi a dezvoltat diverse proiecte urbanistice şi de infrastructură în Germania şi Venezuela. Hilde Brandl a înfiinţat în 2013 firma UNITH2B SRL, având în portofoliu atât proiecte arhitecturale pentru instituţii publice, cât şi pentru parteneri privaţi.
Potrivit presei naţionale, firma partenerei de viaţă a fostului vicepremier figurează cu 31 de contracte din achiziții directe, care însumează peste 6 milioane de lei, și cu cinci contracte obținute în urma câștigării licitațiilor publice, de peste 7,6 milioane de lei, aşadar per total contracte de circa 13,6 milioane lei – sumă pe care, fie vorba între noi, alte firme o împuşcă dintr-un singur contract. Trebuie spus însă, din capul locului, că nu toţi aceşti bani au ajuns în conturile UNITH2B SRL, deoarece în licitaţiile publice cu valoare mare firma controlată de Hilde Brandl a mers în asociere cu alte companii, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul contractului obţinut în judeţul nostru.
Deşi presa centrală a speculat că o parte din succesul în licitaţiile publice ale firmei lui Hilde Brandl s-ar datora calităţii de membră a PNL şi apropierii lui Dragoş Anastasiu de premierul Ilie Bolojan, iar „partenerii” de guvernare din PSD s-au grăbit să o dea drept exemplu de abonată la contracte cu statul, în Argeş UNITH2B SRL are un contract important cu o instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş.
► Două firme din Argeş – partenere în contractul de la Pediatrie
Astfel, în judeţul nostru, UNITH2B SRL şi-a adjudecat un singur contract cu Spitalul de Pediatrie Piteşti care a vizat reabilitarea secţiei de Chirurgie. Pentru contractul „Servicii de proiectare (inclusiv asistenţă tehnică din partea proiectantului) şi execuție lucrări pentru obiectivul «Lucrări de reparații capitale Chirurgie etaj 1»”, firma partenerei de viaţă a lui Dragoş Anastasiu împreună cu alte trei firme membre ale asocierii câştigătoare şi cu un subcontractant au încasat 3.055.121 lei, din care – conform valorilor estimative – pentru partea de proiectare şi asistenţă tehnică au revenit mai puţin de 100.000 de lei.
Parteneri ai arhitectei Hilde Brandl în acest contract, semnat în februarie 2024, au fost Casa Perfectă Eurodecor SRL din Piteşti administrată de Gabriel Toboşaru, Instpro Cad din Drăgăşani şi compania bucureşteană Hospital Technical Solutions, în vreme ce o altă firmă din Piteşti, Smart Office Solutions reprezentată de Ionuţ Ionilă, a avut calitatea de subcontractant. În cadrul licitaţiei câştigate de către UNITH2B SRL a mai fost depusă o singură altă ofertă, de către o asociere al cărei lider a fost firma argeşeană Roloplast Tehnoconstruct.
Pe 9 mai anul acesta, a fost inaugurată secția de Chirurgie – Ortopedie de la etajul I, al Spitalului de Pediatrie Pitești.
Pentru Consiliul Județean Argeș, sănătatea rămâne o prioritate absolută. Este un angajament ferm, demonstrat prin cele mai mari investiții din istoria județului în cele nouă spitale aflate în administrarea noastră. Știm că aceste investiții presupun un efort bugetar uriaș, dar nu facem compromisuri când vine vorba despre sănătatea argeșenilor.” – a declarat, la inaugurarea secţiei, vicepreşedintele CJ Argeş, Adrian Bughiu.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: