ISU Argeș avertizează: „Afumătorile neconforme, un pericol pentru gospodărie!”

de | 29.12.2023 13:18 | Județean, Lifestyle

  • Atenție!

Reprezentanții ISU Argeș trag un semnal de alarmă și amintesc faptul că afumătorile improvizate reprezintă un real pericol de incendiu.

Din cauza incendiilor izbucnite la afumătorile din gospodării, cetățenii ajung să își piardă agoniseala, fiindu-le pusă în pericol chiar și viața.

Având în vedere că în această perioadă se fac pregătirile pentru masa de Revelion, pe care se vor regăsi și produse tradiționale din carne afumată, pompierii argeșeni reamintesc obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:

  • afumătorile trebuie construite din zidărie şi materiale incombustibile, amplasate la distanță de siguranţă faţă de restul construcţiilor şi supravegheate pe toată perioada funcţionării;
  • nu folosiți afumători improvizate ori amplasate în magazii, şuri, remize, şoproane sau lângă materiale combustibile, ori în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi de la coşul de fum sau lăsarea deschisă a uşiţelor de curățare;
  • aveți în vedere să evitați scurgerea grăsimilor pe zone fierbinți ori în contact cu sistemul de producere a fumului.

 

Foto: ISU Argeș

 


Citiți, de asemeneam pe anchetaonline.ro:

Controale ale I.T.M. Argeș la agenţii de mediere şi plasare a forţei de muncă în străinătate

 

 

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș