O patrulă a Poliției Locale care acționează în zona centrală a municipiului Pitești a fost sesizată, în jurul orei 15:30, de un cetățean că, în zona Filarmonicii, o femeie este agresată fizic de un individ.
Polițiștii locali au intervenit prompt la locul sesizării, dar la vederea acestora, agresorul, un tânăr de 21 de ani, din Mărăcineni, a devenit recalcitrant .
Acesta a devenit violent, fizic și verbal, moment în care polițiștii locali au fost nevoiți să folosească forța pentru a-l imobiliza prin încătușare. A fost anunțată de asemenea și Secția 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor.
„Pe această cale, asigurăm cetățenii municipiului nostru că polițiștii locali vor interveni prompt, în orice situație în care se impune respectarea ordinii și liniștii publice!”, a transmis Poliția Locală.
Tot astăzi, 12 mai, la ora 17:30, un echipaj al Poliției Locale – Serviciul Siguranță Rutieră a depistat, în stația Publitrans C.A. Rosetti de pe Bulevardul Republicii, o geantă, uitată de o persoană pe o bancă din zona mai sus amintită, în interiorul acesteia, aflându-se un laptop.
Persoana a fost identificată repede, fiindu-i înapoiate geanta și laptopul. Aceasta le-a povestit polițiștilor că se grăbea foarte tare să ajungă acasă și a uitat-o în stație.
Foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânără de 20 de ani din Argeș căutată de familie și polițiști