Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis o nouă alertă alimentară privind retragerea de pe piață a două produse, comercializate în rețelele Auchan și Carrefour. Acestea conțin un nivel de alcaloizi pirolizidinici peste limita admisă, substanțe toxice care pot afecta sănătatea consumatorilor, în special în cazul unui consum frecvent sau de durată.
Primul produs retras este Auchan Oregano 25g, cu codul EAN 5949084025484, fabricat de EUROSALT MANUFACTURING SRL. Toate loturile sunt afectate.
Produsul a fost retras de la vânzare din magazinele Auchan din țară, inclusiv din Pitești. ANSVSA și producătorul recomandă persoanelor care au achiziționat acest produs să nu îl consume, ci să îl returneze în orice magazin Auchan, la Serviciul Clienți. Contravaloarea produsului va fi rambursată integral, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Lista magazinelor o găsiți AICI.
Pentru mai multe informații legate de această rechemare, clienții pot contacta EUROSALT MANUFACTURING SRL la numărul de telefon 0754.725.720 sau prin e-mail la adresa marketing@eurosalt.ro.
Al doilea produs retras este Oregano Frunze 20g, marca Carrefour Classic, cu codul EAN 5941912005279. Rechemarea vizează toate loturile și toate termenele de valabilitate.
Carrefour România a anunțat că produsul nu trebuie consumat, ci trebuie distrus sau returnat în orice magazin Carrefour. Nici în acest caz nu este necesar bonul fiscal, iar clienții vor primi înapoi contravaloarea produsului.
Lista magazinelor o găsiți AICI.
Pentru informații suplimentare, Carrefour pune la dispoziție adresa de e-mail clienti@carrefour.com și numărul de telefon 0800 6721 21 (apel gratuit).
Sursă foto: ANSVSA
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro