anchetaonline.ro

Alertă în Constanța: o mină marină a fost găsită pe o plajă. Anunțul MApN

de | 28.01.2026 13:40 | Eveniment, Național

O mină marină eșuată a fost găsită miercuri, 28 ianuarie, pe plaja din zona poligonului Midia, județul Constanța. La fața locului va interveni o echipă de scafandri EOD din cadrul Centrului 39 pentru a identifica și neutraliza dispozitivul.

Informația a fost transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Mina marină a fost descoperită în jurul orei 10 de către militari din cadrul poligonului de tragere Midia, arată Agerpres.

Perimetrul a fost securizat, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și a fost pusă în aplicare procedura operațională specifică acestei situații”, transmite MApN.

În august 2025 a fost raportată o situație similară pe plaja Vadu, acolo unde o mină a fost adusă de valuri, cel mai probabil din Odesa. De altfel, militarii au concluzionat că mina era una utilizată în războiul din Ucraina.

Un alt incident a avut loc luni, 26 ianuarie. Un fragment dintr-o dronă a fost găsit la intrarea în Portul Midia. Acesta a fost distrus prin detonare.

Sursa Foto: observatornews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alarmant: 8 din 10 educatori spun că bullyingul există în grădinițele din România

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Constanța