UPDATE
Potrivit celor mai recente date transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații Urgență (ISU) Argeș, apa a inundat curtea unei gospodării.
Sunt afectate spațiile exterioare, iar opt oameni au fost evacuați din zona respectivă. Măsura a fost luată preventiv.
Apa a inundat curtea unei gospodării, fiind afectate spațiile exterioare, iar pompierii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei acumulate”, transmite ISU Argeș.
Situație critică în orașul Costești, acolo unde nivelul apei unui lac a depășit cota normală, existând risc de inundații. Anunțul reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș!
Orașul Costești se află sub supraveghere atentă după ce topirea zăpezii a ridicat nivelul apei unui lac peste cota normală de retenție, existând riscul ca apa să se verse în zonele locuite din apropiere.
La fața locului au fost mobilizate echipele pompierilor din Pitești și Bradu, alături de membrii Gărzii de Intervenție Topoloveni, care acționează cu trei echipaje și trei motopompe remorcabile. Salvatorii gestionează situația pentru a preveni producerea unor efecte negative asupra locuințelor și gospodăriilor din vecinătate, așa cum au transmis reprezentanții ISU Argeș.
De altfel, hidrologii au emis astăzi un cod galben de inundații valabil până joi după-amiaza, vizate fiind cinci județe, inclusiv Argeșul.
În intervalul 18.02.2026 ora 11:00 – 19.02.2026 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui – bazin amonte Ac. Fântânele și afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Fântânele (judeţele: Mehedinţi și Dolj), râul Jiu – pe sectorul aval confluenţă cu râul Motru – amonte S.H. Podari (judeţul Dolj), Jiu – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Motru – amonte S.H. Podari (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Olteţ (judeţele: Olt şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt și Teleorman), Vedea – bazin amonte S.H. Văleni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Văleni (judeţele: Argeș, Olt și Teleorman)”, au transmis hidrologii.
Foto captură video ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bucureștiul, blocat de ninsoare. Cât a ajuns să coste o cursă spre Otopeni












