Alertă în această după-amiază la un hotel din Sibiu, situat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Răşinari, unde tavanul de rigips de deasupra piscinei s-a prăbușit peste persoanele aflate în apă. În urma incidentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a declanșat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit news.ro, incidentul ar fi avut loc la hotelul Hilton.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transportul persoanelor și victimelor multiple, două ambulanțe SMURD (dintre care una cu medic) și patru ambulanțe SAJ (dintre care una cu medic). Totodată, a fost amenajat un punct medical avansat.
Până în jurul orei 15:30, opt persoane (cinci adulți și trei copii) au fost scoase din piscină și evaluate de echipajele medicale. Două dintre acestea au fost transportate la spital, iar autoritățile nu exclud posibilitatea ca și alte persoane să fi rămas surprinse sub dărâmături.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan, echipele continuau să verifice zona și să identifice eventuale victime rămase sub dărâmături.
Sursă foto: ISU Sibiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Argeș. Delapidare la o sala de jocuri de noroc. Prejudiciul depășește 460.000 de lei













