Este alertă maximă dup ce o minoră de 14 ani, din Sibiu, a fost răpită noaptea trecută, din propria locuință, de către patru bărbați mascați. Polițiștii cer ajutor oamenilor pentru a o găsi pe fată.
Cei care au sunat la 112 au fost chiar părinții fetei. Aceștia spun că în jurul orei 3.30, un grup de patru bărbați mascați au intrat în casă și au luat-o pe fată cu forța și au urcat-o într-o mașină, potrivit Digi24.
Încă nu se știe unde se află minora.
Polițiștii au însă un suspect, un tânăr de 23 de ani.
La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, CAROLEA LUMINIȚA, în vârstă de 14 ani. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, minora ar fi fost luată cu forța de către patru persoane de sex masculin, mascate, și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută. Astfel, s-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celulă de criză. Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând în prezent verificări în vederea depistării minorei. *Semnalmente*: înălțime 162 cm, 65 kg, ochi albaștri, păr șaten, fir drept, lung, ten deschis. *La momentul dispariției, minora purta o bluză de culoare vișiniu cu paiete aurii, pantaloni tip leggings de culoare vișiniu.* Persoanele ce pot furniza informații care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.”, conform mesajului transmis de polițiști.
Sursa Foto Digi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro