Alexandru Costache este preşedintele şi fondatorul Asociaţiei „Medici pentru România” şi în ultimii ani a făcut adevărate minuni pentru sistemul medical argeşean.
Datorită implicării şi viziunii sale, astăzi copiii din Argeş beneficiază de îngrijire medicală în spaţii moderne, prietenoase, sigure şi curate, graţie celor două proiecte de modernizare a unităţilor pediatrice din Piteşti şi Curtea de Argeş.
Alexandru Costache provine dintr-o familie de antreprenori din Argeş, este licenţiat în economie şi are studii în domeniul managementului medical la Harvard Medical School din Marea Britanie. Această combinație între viziune de business și înțelegerea sistemului sanitar i-a permis să privească medicina nu doar ca serviciu public, ci și ca spațiu ce poate fi optimizat prin organizare, investiții și responsabilitate comunitară.
► Un antreprenor de succes, implicat activ în zona civică
Alegerea unui traseu profesional complet diferit şi provocator faţă de cel cu care era obişnuit din familie a reprezentat testul de maturitate pentru tânărul Alexandru Costache:
Testul meu de maturitate a fost decizia de a părăsi un business solid, construit de familia mea, pentru a porni pe un drum complet diferit, într-un domeniu extrem de competitiv și necunoscut mie la acel moment. A fost o alegere care m-a scos total din
zona de confort și care m-a obligat să demonstrez, în primul rând mie, că pot construi de la zero și că pot reuși prin propriile forțe. Privind înapoi, a fost momentul care m- a format cel mai mult, atât profesional, cât și personal.”
Decizia lui Alexandru Costache s-a dovedit una inspirată, acesta dezvoltând o afacere de succes în domeniul distribuţiei de aparatură medicală și materiale sanitare destinate terapiilor intensive, blocurilor operatorii, medicinei de urgenţă, recuperare, neurologiei, neurochirurgie, ORL, dar și imagistică și ultrasonografie.
Adevărata provocarea avea să vină după ce a decis să înfiinţeze Asociația Medici pentru România:
Implicarea activă în zona civică, prin Asociația Medici pentru România, a fost una dintre deciziile care m-au scos cel mai mult din zona de confort. A însemnat să ies din logica strictă de business și să îmi asum responsabilități care țin de comunitate, de sistem și de oameni. A fost și este un exercițiu de leadership diferit, unul care presupune empatie, răbdare și asumare publică, dar care m-a definit profesional poate mai mult decât orice proiect comercial.” – mărturiseşte Alexandru Costache.
► Proiecte de suflet pentru zeci de mii de copii din Argeş
Asociația Medici pentru România a pornit de la o idee simplă, dar puternică: fiecare copil merită îngrijire într-un spațiu modern, sigur și curat, iar fiecare medic are dreptul să profeseze într-un mediu care inspiră încredere și respect.
„Medici pentru România” a derulat, sub coordonarea preşedintelui asociaţiei, Alexandru Costache, proiecte de ordinul zecilor de milioane de euro. Spitalul este un loc în care copiii nu vor să ajungă, dar când spațiul devine unul prietenos lucrurile capătă o doză de optimism. Pentru zeci de mii de copii din judeţul Argeş, spitalul nu mai este doar un loc rece, după ce Alexandru Costache a iniţiat şi finalizat două proiecte de modernizare a unităţilor pediatrice din Piteşti şi Curtea de Argeş.
Primul a vizat modernizarea etajului 6 al Spitalului de Pediatrie Pitești, nerenovat de 42 de ani și care deservește anual peste 30.000 de pacienți din județele Argeș, Vâlcea și Dâmbovița.


Cel mai recent dintre cele două proiecte, cel de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, a fost finalizat recent, aici secția de Pediatrie fiind redeschisă complet transformată, cu spații luminoase, culori calde și condiții moderne pentru micii pacienți și copiii lor.
Acest proiect a fost realizat integral cu sprijinul sponsorilor și al persoanelor fizice care ne-au fost alături. Pe această cale vrem să le mulțumim și să le transmitem că suntem profund recunoscători. După mai bine de un an de muncă și o investiție de peste 1.000.000 de euro, am recompartimentat saloanele astfel încât fiecare să aibă grup sanitar propriu, am modernizat instalațiile electrice, sanitare și termice, o parte din tâmplăria interioară, mobilierul.” – a spus Alexandru Costache la inaugurarea Pediatriei complet renovate de la Curtea de Argeş, anunţând că nu se opreşte aici, ci aşteaptă cu nerăbdare lansarea următorului proiect.
► „Nimic durabil nu se poate construi pe epuizare sau compromisuri”
Pentru Alexandru Costache, succesul nu se măsoară în cifre şi aprecieri, ci în impactul acţiunilor sale:
Astăzi definesc succesul mult mai matur decât la început. Nu mai este doar despre creștere, cifre sau validare externă, ci despre impact, sens și consecvență.
Succesul, pentru mine, înseamnă să construiesc sustenabil, să las lucruri funcționale în urmă și să știu că munca mea are relevanță reală, mai ales într-un domeniu sensibil precum cel medical. Refuz să mai sacrific valorile personale, timpul cu familia și echilibrul interior. Am învățat că, pe termen lung, nimic durabil nu se poate construi pe epuizare sau compromisuri.” – spune președintele Asociaţiei „Medici pentru România”
Fiecare generaţie vine cu provocările ei, iar în viziunea lui Alexandru Costache pentru tânăra generaţie cea mai mare provocare este aceea de a-şi păstra valorile:
Ritmul schimbărilor este accelerat, presiunea performanței este uriașă, iar tentația de a face compromisuri pentru rezultate rapide este foarte mare. Creșterea și adaptarea pot fi gestionate, însă pierderea valorilor afectează ireversibil credibilitatea și sustenabilitatea leadershipului. Fără valori clare, orice succes devine fragil” – conchide Alexandru Costache.
Evoluția oricărei comunități depinde de curajul de a experimenta, însă această deschidere către nou este adesea frânată de barierele culturale și de teama de stigmatizare. În viziunea lui Alexandru Costache, progresul real nu poate apărea decât în momentul în care redefinim complet relația dintre greșeală și succes:
Dacă aş putea schimba ceva în această lume, aș schimba modul în care privim eșecul. Mi-aș dori o societate în care eșecul este acceptat ca parte din procesul de învățare și nu stigmatizat. Doar într-un astfel de context vor avea curaj liderii de mâine să inoveze, să își asume decizii grele și să construiască pe termen lung.” – este de părere tânărul Alexandru Costache.
***
Această prezentare este parte a proiectului NextGeneration – un proiect editorial Ancheta dedicat prezentării personalităților care reflectă cel mai bine reușita noii generații de specialiști, antreprenori, oameni politici și manageri publici din județul Argeș.
Ne propunem, prin acest proiect, să promovăm exemple de bună practică, mesaje și analize ale celor care au reușit în domeniul lor, pentru a încuraja dezvoltarea de competențe, încrederea tinerilor într- un viitor bun în România și repere de succes pentru toate domeniile esențiale din viața societății argeșene.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













