Jandarmul argeșean Alin Nedelescu își consolidează titlul de Campion Național la Skandenberg (armwrestling), după ce a câștigat din nou categoria de 70 kg Seniori ambele brațe la competiția din Lipova, Arad, unde au participat aproximativ 400 de sportivi. Aceasta este a 11-a participare consecutivă în Lotul Național, după un parcurs impresionant care include titluri europene și locul 4 la Mondialul din 2025. Cum reușește să combine disciplina militară cu performanța sportivă de top?
Inspectoratul de Jandarmi judeţean „Basarab I” Argeş anunță că în perioada 20-22 martie, Nedelescu Alin, a participat la Campionatul Național de Skandenberg, desfășurat în orașul Lipova, Arad. Competiția a reunit aproximativ 400 de sportivi.

Concurent la categoria de 70 kg seniori ambele brațe, Alin a reușit să își mențină titlul de Campion Național, deținut încă din anul 2016. Pentru Alin este a unsprezecea oară consecutiv când se clasează în Lotul Național de Skandenberg. Acesta face parte din Clubul Sportiv de Skandenberg ArmBenders, unde se antrenează și pe care îl reprezintă, avându-l ca antrenor pe Viorel Dobrin. În decursul anilor jandarmul argeșean a fost multiplu campion național si internațional.

Ce urmează?
Acesta deține titlul de Campion European la Juniori în 2018, vicecampion European la Tineret în 2023, Campion European la Seniori în 2022, locul 4 la Campionatul Mondial din 2025. Un exemplu de seriozitate și disciplină, jandarmul argeșean își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului Mobil, unde participă la toate tipurile de misiuni, fiind un camarad pe care te poți baza oricând.

În continuare, Alin se antrenează pentru Campionatul European 2026 ce se va desfășura în Ungaria – Budapesta și Campionatul Mondial 2026 ce se va desfășura în India – New Delhi, competiții la cere îi dorim mult succes!
Sursă foto: Inspectoratul de Jandarmi judeţean „Basarab I” Argeş
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













