anchetaonline.ro

Alina Gorghiu: „Prin acest proiect aducem mai multă claritate, eficiență și siguranță în sistemul judiciar”

de | 29.09.2025 18:05 | Național, Politic

Un nou pas spre modernizarea justiției a fost făcut în Parlament: Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege inițiat de deputatul Alina Gorghiu, care reglementează participarea prin videoconferință a persoanelor aflate în detenție sau internate într-un centru educativ. Măsura aduce eficiență, siguranță și reducerea costurilor, aliniind România la standardele europene.

”Mi-am susținut astăzi, în Camera Deputaților – for decizional – proiectul de lege pe care l-am inițiat pentru modificarea art. 597 din Codul de procedură penală.

Această lege clarifică modul în care persoanele condamnate aflate în detenție sau internate într-un centru educativ participă la ședințele de judecată: prezența fizică este dispusă atunci când instanța o consideră necesară, iar în rest participarea se poate face prin videoconferință”, punctează deputatul liberal Alina Gorghiu.

Mai departe, inițiatorul explică și de ce este importantă:

  • Asigură procese mai rapide, reducând amânările cauzate de lipsa escortei.
  • Crește siguranța publică, prin limitarea deplasărilor persoanelor private de libertate.
  • Diminuează cheltuielile logistice pentru sistemul judiciar și penitenciar.
  • Garantează drepturile procesuale – avocatul și interpretul rămân obligatorii, iar instanța decide când este necesară prezența fizică.
  • Aliniază România la standardele europene de digitalizare a justiției.

”Prin acest proiect aducem mai multă claritate, eficiență și siguranță în sistemul judiciar, fără a diminua drepturile fundamentale.”, a mai punctat președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Alina Gorghiu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sprijin real pentru un nou început: victimele violenței domestice primesc ajutor pentru chirie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole