Are peste 20 de ani în politică și este conectată permanent la oameni și la nevoile reale ale societății. Cunoscută ca fiind unul dintre cei mai activi parlamentari ai României, Alina Gorghiu, candidata PNL Argeș la Camera Deputaților, este și un ambasador al drepturilor femeii și al siguranței fiecărui cetățean, mai ales al copiilor, și este decisă să continue această misiune și în viitorul legislativ.
Când îți pasă de oameni, de Argeș, acționezi!
Societatea actuală se confruntă cu multe provocări. Argeșul nu face excepție. Știu asta, dar pentru a le afla chiar de la sursă, de câte ori programul îmi permite, merg în mijlocul oamenilor de aici, discut cu ei și îi ascult pe fiecare în parte ca să înțeleg cum îi pot ajuta, ce trebuie făcut.
Legea de acordare a indemnizației pentru nou-născuți, o necesitate
Nu de ieri, de azi, toți îmi spun că problema majoră pentru Argeș rămâne numărul mare de locuitori pe care i-a pierdut. Peste 42.000 în ultimii ani. Mai mult decât are orașul Mioveni. Oamenii au plecat acolo unde autoritățile își respectă cetățenii, care le oferă nu doar joburi bine plătite, ci și pachete motivante pentru familie și educația copiilor.
Când îți pasă de oameni, de Argeș, acționezi pentru fiecare nevoie a lor! Împreună cu echipa PNL Argeș ne-am mobilizat pentru a convinge administrațiile locale să acorde indemnizația pentru nou-născuți. Un sprijin binevenit pentru tinerele familii.
Am reușit să facem asta în peste 50 de localități argeșene din cele peste 100. Nu la fel se întâmplă acolo unde răfuielile politice și orgoliul unor partide sunt deasupra interesului comunității locale.
De aceea, mi-am stabilit ca prioritate pe agenda de viitor deputat de Argeș legea pentru acordarea indemnizației pentru nou-născuți. Mă voi bate pentru ea, pentru că doar așa vom avea siguranța că toți tinerii părinți vor beneficia de acest sprijin financiar, din toate localitățile. Chiar și în Piteștiul în care primarul refuză să îl acorde.
Am și eu băieți și știu că primele luni din viața unui copil necesită cheltuieli considerabile – de la produse de îngrijire, haine și echipamente de siguranță până la vizite medicale și vaccinuri.
Tinerii trebuie încurajați să își întemeieze familii și încurajați să aibă copii fără a se teme de povara financiară imediat după ce au devenit părinți.
Violența domestică – un subiect care nu trebuie ignorat
O altă preocupare împărtășită de argeșeni este siguranța. A familiilor, a comunității. Pentru că sunt mulți care și-au auzit vecinii certându-se, iar a doua zi și-au văzut vecina cu un ochi vânăt. Care au o prietenă jignită frecvent de soț sau amenințată că îi ia copiii dacă divorțează. Care au văzut copii tremurând ca varga în fața tatălui.
Știu că violența doare! Mai ales când e lângă noi, printre noi. Societatea românească nu își permite să ignore acest subiect. O viață trăită în frică nu e viață.
Și cel mai tare doare când fapte cu violență au loc în spatele ușii de acasă, când vezi că unei persoane – cel mai adesea o soție, o mamă, un copil – i se fură viața. Și, din păcate, se încearcă să se găsească explicații de genul „sigur ai făcut și tu ceva” sau „lasă, că nu-i așa grav”.
Așa ceva nu trebuie tolerat și nici trecut sub tăcere.
Nu contează că ești la Câmpulung, la Pitești, în orice comună sau la București. Victima trebuie să știe că nu este vina sa. Și că statul protejează fiecare victimă. Avem mecanisme, avem pârghii, avem legi în acest sens. Unele dintre ele și la inițiativa mea.
Brățara electronică cu care îi monitorizăm pe agresori în cazuri de violență domestică funcționează la nivelul întregii țări, începând cu 1 octombrie. A fost un proiect la care am muncit cu multă responsabilitate și cu gândul la toate acele victime ale violenței. Și nu sunt puține deloc. Anul acesta, în primele 9 luni, poliţiştii au intervenit în aproape 100.000 de cazuri de violenţă domestică, iar numărul faptelor penale s-au apropiat de 46.000.
Ordinul de protecție extins este deja lege, intrată în vigoare la 31 august 2024. Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul, indiferent de locul unde se petrece violența. Pentru că violența nu se manifestă doar în spatele ușilor de acasă. Avem bullying, avem violenţă fizică, emoţională şi sexuală, violență pe stradă sau în mediul online.
Foarte recent, Ministerul Justiției a elaborat și „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”. Are informații care pot salva vieți, care pot schimba în bine destine. A fost o inițiativă pentru a veni în sprijinul celor care nu știu ce trebuie să facă atunci când devin victime sau sunt martori la o faptă cu violență. Dacă îl vor citi, vor ști cui se adresează la nevoie, cum scrie o plângere, unde trebuie depusă și ce trebuie să cuprindă. El poate fi accesat în variantă electronică, pe site-ul Ministerului Justiției, oriunde și oricând. A fost și tipărit și am avut onoarea de a fi prezentă la evenimentul de lansare chiar în Argeș, la Pitești.
Săptămâna trecută, am mers la Câmpulung, la dezbaterea „Destine la răscruce – violența naște violență”. Pentru că siguranța femeilor și a copiilor rămâne o temă prioritară pentru mine. Și toate victimele violenței din Argeș și din întreaga țară să știe un lucru: că au un mare sprijin în mine.
Indiferența nu combate violența, nu asigură siguranță nimănui
Siguranța cetățeanului nu este un moft. Și nu poate fi asigurată în lipsa unor măsuri eficiente sau fără un efort comun al tuturor instituțiilor abilitate și al societății. Fiecare dintre noi poate pune umărul. Pentru că violența nu se combate cu indiferență, cu neimplicare sau cu ridicatul din umeri pe motiv că „nu e treaba mea”.
Da, trăim într-o lume cu bune și cu mai puțin bune. Dar noi toți suntem cei care decidem dacă vrem progres, dacă vrem siguranță, dacă ne dorim o comunitate mai bună.
Eu știu că voi face tot ce depinde de mine pentru ca fiecare argeșean să se simtă respectat, să aibă mai multă încredere în potențialul său și să beneficieze de sprijin și protecție din partea statului.
Alina-Ștefania Gorghiu, ministrul Justiției și președinta PNL Argeș
Cu două mandate în Camera Deputaților și două mandate în Senat, Alina Gorghiu aduce experiența parlamentară în componența listei PNL pentru legislativul 2024-2028. În întreaga perioadă de parlamentar, dar și ca ministru al justiției, a tratat cu prioritate protecția femeilor și a copiilor. Are în palmares numeroase inițiative legislative în acest domeniu, multe care au devenit și legi, precum cea care prevede monitorizarea agresorilor prin brățări electronice. În 2022, Senatul, la inițiativa sa, a înființat Comisia de anchetă pentru investigarea cazurilor de abuz împotriva minorilor din centrele de plasament. Ordinul de protecție extins, mecanismul voucherelor pentru victimele infracțiunilor sunt realizări obținute în mandatul său la Ministerul Justiției.
Material realizat de SC CRCS – Centrul Regional de Cercetări Statistice SRL, la comanda Partidului Național Liberal, Organizația Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 11240002.
Sursă foto: PNL Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: