Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că un alt fugar a fost adus în țară. Bărbatul fugise în Italia, după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Iată că acum a fost adus în țară.
În luna martie, Nicolae Costan, în vârstă de 38 de ani, a fost prins în Italia. Acesta era dat în urmărire naţională şi internaţională.
”A violat o fetiţă, iar astăzi a fost adus în ţară acest fugar, pe numele lui Nicolae Costan care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani cu închisoare pentru oroarea săvârşită. A fugit în Italia, crezând că scapă de pedeapsă, însă le mulţumesc autorităţilor italiene şi române pentru buna colaborare, pentru că am reuşit să îl aducem în ţară. Astfel de nemernici trebuie să suporte consecinţele faptelor lor, iar datoria mea ca ministră, ca femeie, ca mamă, este să asigur protecţia copiilor noştri”, a declarat Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe pagina ei de Facebook.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: