Alina Gorghiu: ”Fortul 13 Jilava va putea fi consolidat, restaurat și valorificat!”

de | 28.06.2024 11:47 | Lifestyle, Național

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță pe pagina de Facebook că Fortul 13 Jilava va putea fi consolidat, restaurat și valorificatpentru că astăzi HG care transferă Fortul 13 din administrarea Penitenciarului Jilava în administrarea Consiliului Județean Ilfov a fost adoptată în ședința de Guvern.

Fortul 13 Jilava este un monument istoric care se află în sudul județului Ilfov. Potrivit. informării de pe anp.gov.ro, la sugestia regelui Carol I, în jurul Bucureştiului a fost ridicat, între anii 1870 şi 1890, un sistem de apărare împotriva unui eventual atac otoman format din 18 forturi, fiecare dintre ele fiind prevăzut cu o baterie de artilerie. Proiectul a fost elaborat de generalul belgian Henry Alexis Brialmont şi de căpitanul de geniu Ioan Clucer. După terminarea construcţiei, Fortul 13 Jilava a fost folosit ca depozit de muniţii şi garnizoană militară până în anul 1907, când la Jilava au fost aduşi o parte dintre ţăranii arestaţi. Din acel an, Jilava a fost amenajată ca închisoare militară, subordonată Statului-Major al Armatei până la 1 aprilie 1948, când a fost trecută în subordinea Ministerului de Interne, Direcţia Generală a Penitenciarelor. În 1933, aici au fost aduşi o parte dintre comuniştii arestaţi în timpul grevei de la Atelierele CFR Griviţa, ca Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici sau Gheorghe Vasilichi. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, Poliția Legionară a ucis, în celulele închisorii militare Jilava, un număr de 64 de deținuți politici. De altfel, potrivit informațiilor de pe wikipedia.org, foarte multe din personalitățile istorice, politice, culturale interbelice (Mareșalul Antonescu, Corneliu Coposu, Mihai Antonescu, monseniorul Vladimir Ghika sau Radu Lecca) au trecut pe aici și unii chiar și-au aflat sfârșitul pe câmpul de execuție Valea Piersicilor (Valea Plângerii), de lângă fort. Ultimii deținuți care au fost închiși aici au fost cei de la Revoluția din 1989. În prezent, o parte dintre fostele celule sunt deja amenajate în scop muzeal comemorativ.

Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu.

”Fortul 13 Jilava va putea fi consolidat, restaurat și valorificat! Azi, Hotărârea de Guvern care transferă Fortul 13 din administrarea Penitenciarului Jilava în administrarea Consiliului Județean Ilfov a fost adoptată în ședința de Guvern.

Trebuie precizat că această reușită se datorează efortului a 4 instituții: Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii, toate cu conducere PNL, și Administrația Națională a Penitenciarelor. Mulțumesc ministrei Culturii, Raluca Turcan, și președintelui CJ Ilfov, Hubert Thuma pentru sprijin și colaborare!

Din păcate, se pare că unii uită istoria de dinainte de 1989. Pentru Partidul Naţional Liberal, partid istoric și care a resimțit din plin nedreptățile unui regim totalitar, este o prioritate să arate generațiilor viitoare ce s-a făcut bine, dar și ce s-a greșit și cum putem evita repetarea ororilor. Fortul 13 Jilava este un exemplu în acest sens, de aceea trebuie valorificat din punct de vedere istoric, social și cultural”, a fost mesajul transmis de Alina Gorghiu pe pagina de Facebook.

Sursă foto: anp.gov.ro și Facebook Alina Gorghiu.

Citiți,  de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Radio Aventura 2024 revine la Pitești. Meciul cu Olanda se vede în Piața Primăriei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Dej | Ilfov | Mareș | Ministerul Culturii | Ministrul Justiției | Olanda | Raluca Turcan