Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, s-a întâlnit astăzi cu președintelui Knessetului israelian, Amir Oha. Această întâlnire a avut loc în contextul vizitei oficiale a preşedintelui Parlamentului Statului Israel, Amir Ohana, iar Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în şedinţă comună consacrată marcării a 75 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.
”Astăzi, cu ocazia vizitei președintelui Knessetului, Amir Ohana, am celebrat 75 de ani de prietenie româno-israeliană. La ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, am spus răspicat:
- România este un model regional în ceea ce privește combaterea antisemitismului și negării Holocaustului;
- Istoria Holocaustului va fi predată obligatoriu în școli;
- Vom avea un Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România;
- Am adoptat o strategie națională în acest sens;
- Prim-ministrul României a desemnat un reprezentant special pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei.
La începutul acestei sesiuni parlamentare, Senatul a adoptat o declarație foarte importantă pentru memoria victimelor Holocaustului, pentru supraviețuitori, pentru întreaga comunitate evreiască din România. România își asumă trecutul. Încă mai sunt voci care avansează o agendă a urii. Care refuză să învețe din istorie. Afirm public că ceea ce fac ei este iresponsabil!!
Trebuie să vorbim și despre viitor! Potențialul relației româno-israeliane pe linie parlamentară este extrem de mare! Să îl valorificăm”, a scris Alina Gorghiu pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Alina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: