Într-o Românie în care statisticile despre agresiune, hărțuire și violență în familie continuă să ridice semne de alarmă, un pachet legislativ centrat pe protecția victimelor începe să producă efecte vizibile. La un an de la intrarea în vigoare a Legii ordinului de protecție extins, deputata PNL Alina Gorghiu, una dintre cele mai active voci în domeniul combaterii violenței domestice, prezintă primele rezultate:
„Acum un an, am inițiat și adoptat Legea nr. 26/2024, care permite ca oricine este agresat – nu doar în familie – să ceară protecție din partea statului. În primul an de aplicare, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, au fost emise 1.887 de ordine de protecție provizorii, 2.939 de ordine de protecție de instanță și au fost montate 286 de brățări electronice agresorilor. Legea funcționează și salvează oameni.”
Parlamentarul argeșean subliniază că protecția oferită de lege nu se limitează la cazurile clasice de violență domestică, ci se extinde și asupra persoanelor agresate în trafic, hărțuite online sau lovite de vecini: „Statul are acum instrumente clare pentru a interveni și a te apăra. Siguranța nu este un privilegiu – este dreptul tău.”
De la legislație la misiune națională
Pe fondul aplicării acestei legi, Alina Gorghiu continuă demersurile de conștientizare publică. La conferința „România fără violență domestică – de la tăcere la responsabilitate”, organizată recent la Arad, mesajul său a fost limpede: „Violența domestică nu e o problemă de familie. Este o problemă de siguranță publică. Iar tăcerea nu este protecție – este complicitate. O țară care își protejează femeile este o țară puternică. O țară care le abandonează este o țară care își abandonează viitorul.”
Recent, Senatul a adoptat o nouă inițiativă legislativă propusă de către deputata Alina Gorghiu – scutirea victimelor violenței domestice de la plata taxelor de timbru pentru divorț și partaj. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi (120 pentru, nici unul împotrivă) și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decizional.
„Pentru multe victime, dependența materială față de agresor este motivul pentru care nu pot pleca. Prin această lege, eliminăm o barieră financiară și oferim o șansă reală la libertate, siguranță și demnitate.”, a explicat deputata.
Alina Gorghiu susține că aceste demersuri nu sunt simple inițiative legislative, ci pași concreți într-o direcție care definește o societate matură: protejarea celor vulnerabili și sancționarea abuzului, indiferent de formă.
Material realizat de redacția Ancheta.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Senatorul Mihai Coteț: „Nu Biserica a oprit statul să construiască spitale”












