Președinta PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu, își continuă activitatea parlamentară pe două fronturi esențiale: protejarea victimelor violenței domestice și consolidarea cadrului legal care permite campaniilor sociale să ajungă la publicul larg. Săptămâna trecută, Gorghiu a anunțat două proiecte cu miză ridicată – unul vizând audiovizualul, celălalt intervenția imediată în cazurile de încălcare a ordinelor de protecție.
„Violenţa nu este spectacol. Este infracţiune”
Primul proiect privește modificarea legii audiovizualului, astfel încât Consiliul Național al Audiovizualului să poată recomanda difuzarea campaniilor de interes public la televiziuni și radiouri. Inițiativa vine după ce, în actuala formă legislativă, astfel de recomandări sunt permise doar pentru spoturi despre consumul de droguri, traficul de persoane și alte teme punctuale, lăsând deoparte campanii sociale vitale pentru prevenirea violenței domestice, siguranță rutieră sau sănătate publică.
„Am depus proiectul de lege care permite CNA să recomande din nou difuzarea campaniilor de interes public la TV şi radio. Astăzi am depus în Parlament proiectul de lege prin care modificăm art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel încât Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să poată recomanda din nou posturilor de televiziune şi radiodifuziune difuzarea campaniilor de interes public.”, a declarat Alina Gorghiu.
Deputatul subliniază că modificarea legislativă nu apare întâmplător, ci ca rezultat al discuțiilor din Comisia „România fără violență domestică”, pe care o conduce.
„În prezent, legea permite recomandări doar pentru spoturi privind consumul şi traficul de droguri şi traficul de persoane, ceea ce exclude, în mod nejustificat, campanii sociale vitale pentru societate, inclusiv cele de informare şi protecţie pentru victimele violenţei domestice. Această limitare afectează capacitatea statului şi a societăţii civile de a derula campanii cu impact real asupra siguranţei, sănătăţii şi educaţiei publice.”, explică parlamentarul PNL.
Proiectul prevede ca CNA să poată recomanda difuzarea anunțurilor realizate de autorități, a campaniilor ONG-urilor sau a apelurilor umanitare fără caracter comercial. Mai mult, instituția va avea obligația să stabilească criterii clare, transparente, astfel încât aceste recomandări să nu lase loc de interpretări arbitrare.
„Milioane de români – în special cei din mediul rural, comunităţi vulnerabile sau persoane în vârstă – depind încă de televiziune şi radio pentru informare. Campaniile despre prevenirea violenţei domestice, funcţionarea brăţărilor electronice, siguranţă rutieră, sănătate publică sau protecţia minorilor trebuie să ajungă la oameni. Fără un cadru legal actual, aceste mesaje rămân fără vizibilitate, deşi pot salva vieţi.”, punctează Gorghiu.
Tot ea atrage atenția și asupra derapajelor din spațiul audiovizual, unde violența este adesea transformată în divertisment, iar victimele sunt expuse în mod abuziv. „Violenţa nu este spectacol. Este infracţiune.”, conchide liderul liberal.
,,Nu mai există loc pentru toleranţă faţă de agresori sau confuzie în proceduri”
A doua direcție de acțiune este susținerea modificării Legii 217/2003 privind violența domestică, o schimbare propusă de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ca răspuns la cazuri grave din ultimele luni. Scopul este introducerea unei obligații clare pentru polițiști: reținerea imediată a agresorului care încalcă un ordin de protecție, fără interpretări sau întârzieri.
„Salut o iniţiativă importantă anunţată de ministrul Cătălin Predoiu, care poate salva vieţi. Ministerul Afacerilor Interne propune modificarea Legii 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, pentru a închide breşele din sistemul de intervenţie.”, notează Alina Gorghiu.
Textul propus prevede intervenția imediată a poliției, urmată de prezentarea agresorului în fața procurorului, care poate dispune măsuri preventive, inclusiv arestarea. Mecanismul este gândit pentru a elimina ambiguitățile care, în trecut, au dus la tragedii.
„În momentul în care un agresor încalcă un ordin de protecţie sau un ordin de protecţie provizoriu, poliţiştii vor avea obligaţia legală să îl reţină imediat şi să îl prezinte procurorului competent. Fără interpretări, fără ezitări, fără «poate nu e cazul»”, subliniază deputatul PNL.
Gorghiu insistă că diferența dintre o verificare amânată și o intervenție promptă poate face diferența între o victimă salvată și una pierdută.
„Această modificare întăreşte protecţia victimelor; oferă poliţiştilor un cadru clar, fără ambiguităţi; creşte responsabilitatea instituţională; elimină riscul unor aprecieri subiective greşite. Pe scurt, nu mai există loc pentru toleranţă faţă de agresori sau confuzie în proceduri.”, explică deputatul.
Și concluzionează într-o formulare care rezumă pragmatic miza schimbării: „Pentru multe femei, această diferenţă între «se analizează cazul» şi «agresorul e reţinut pe loc» poate însemna viaţă sau moarte. Ca preşedintă a Comisiei speciale împotriva violenţei domestice, voi urmări îndeaproape parcursul acestui proiect şi voi susţine orice măsură care protejează victimele şi întăreşte intervenţia statului.”
Cele două inițiative – una legată de spațiul audiovizual, cealaltă de reacția instituțiilor în cazurile de violență domestică – se întâlnesc în același punct: nevoia ca statul să fie mai prezent, mai coerent și mai capabil să protejeze vieți.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Guvernul accelerează reforma pensiilor magistraților: Bolojan anunță angajarea răspunderii













