Casa Județeană de Pensii Argeș anunță o modificare importantă privind acordarea unor drepturi pentru copii ai persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România în perioada 1940–1945. Potrivit Legii nr. 141/2025, aceste drepturi nu vor fi acordate din 2026, ci începând cu data de 1 ianuarie 2027.
Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că potrivit Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare – art. XXXVII, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art. 31 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2027.
În esență, legea prevede o amânare a acordării anumitor beneficii sociale pentru copiii cu părinți ce se încadrează în statute de veterani/persoane cu merite deosebite, ajungând la aplicare doar din 2027.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ce indemnizații rămân neschimbate în 2026: lista completă a drepturilor menținute prin lege












