Polițiștii argeșeni au depistat încă două transporturi ilegale de material lemnos.
Pe 11 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au oprit pentru control un bărbat de 33 de ani, din Rucăr, care transporta lemne cu un autocamion cu remorcă, pe raza comunei Dragoslavele. Acesta a prezentat documente justificative pentru 28,028 mc de lemn. Verificările, realizate cu sprijinul unui specialist silvic, au arătat însă că în camion se afla și o cantitate suplimentară de 1 mc de material lemnos fără proveniență legală.
Conducătorul mijlocului de transport a fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de lemn fără acte a fost confiscată și predată unui reprezentant al Ocolului Silvic Dragoslavele.
Ziua următoare, pe 12 decembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Băiculești au depistat un alt bărbat, de 34 de ani, din aceeași localitate, care transporta 1,06 mc de lemn de esență fag cu un atelaj, fără a deține documente care să ateste proveniența legală a materialului lemnos.
Și în acest caz, bărbatul a fost sancționat cu amendă de 1.000 de lei, iar cantitatea de lemn a fost confiscată și predată unui reprezentant al Ocolului Silvic Curtea de Argeș. Verificările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto: incomod-media.ro/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Emanuel Mazăre și Mălina Pavel au strălucit la ”Stelele matematicii”: aur și bronz











