Vizită oficială a ambasadorului Regatului Hașemit al Iordaniei în România! Excelența Sa Sofian Qudah a ajuns, marți, 24 mai, la Primăria Municipiului Pitești pentru o întâlnire de lucru cu primarul Cristian Gentea.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre intenția amsabadorului de a susține înfrățirea dintre Municipiul Pitești și un oraș iordanian, propunând, în acest sens, orașul At-Tafilah, reședința Guvernoratului Tafilah.
Au fost prezenți și viceprimarul Mihai Mihăilescu, directorul Centrului Cultural Pitești, Carmen Salub, alături de alți reprezentanți ai ambasadei Regatului Hașemit al Iordaniei în România.
Municipalitatea piteșteană s-a arătat interesată de extinderea unor relații de colaborare bilaterale, pe mai multe direcții – culturală, administrativă, turistică, socială – pentru o mai bună cunoaștere reciprocă a civilizației și a bogatului patrimoniu cultural al celor două popoare, român și iordanian”, transmit reprezentanții Primăriei Pitești.
Ambasadorul Qudah s-a aflat pentru a doua oară în Pitești, prima vizită fiind informală, în anul 2020, ca invitat de onoare în cadrul dezbaterii „Iordania, atunci și azi”, organizată de către Centrul Cultural Pitești în colaborare cu Clubul româno-arab de cultură și presă.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mediul economic solicită prelungirea Kurzarbeit până la finele anului