Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 6–10 octombrie 2025, o amplă acțiune de control la nivel național. În doar cinci zile au fost verificați peste 1.700 de operatori economici.
În urma verificărilor, comisarii ANPC au descoperit numeroase nereguli privind igiena, siguranța alimentelor și informarea consumatorilor, aplicând sancțiuni de peste 6 milioane de lei. Printre abaterile constatate s-au numărat produse expirate, condiții improprii de depozitare și lipsa informațiilor corecte pentru cumpărători.
În total, au fost aplicate 1.185 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 6,26 milioane de lei, și 704 avertismente. De asemenea, comisarii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 230.000 de lei și oprirea temporară a altor produse în valoare de peste 212.000 de lei. Pentru 19 operatori economici, s-a dispus suspendarea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.
Potrivit ANPC, principalele neconformități constatate au fost:
● prezența insectelor în blocul alimentar;
● prezența insectelor în materiile prime existente în blocul alimentar;
● materii prime fără elementele de identificare și caracterizare necesare stabilirii trasabilității produselor;
● produse de origine animală (carne și produse din carne) cu termen de valabilitate depășit;
● nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitarerecomandate de producător pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (carne și preparate din carne);
● utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de impurități, rugină și resturi alimentare;
● agregate frigorifice cu depuneri grosiere de resturialimentare, gheață, rugină și mucegai;
● absența graficelor de monitorizare a temperaturilor;
● lipsa informării corecte, complete și precise în ceea ce privește substanțele cu potențial alergen;
● produse din cristal expuse spre comercializare fără afișarea prețurilor de vânzare;
● produse textile care nu respectă condițiile prevăzute în urma emiterii rapoartelor de expertiză;
● sisteme de aer condiționat neigienizate, cu acumulări grosiere de impurități;
● tubulatură de ventilație fisurată și deteriorată structural.
Sursă foto: Facebook ANPC
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Cod portocaliu de vânt în zona de munte a județului Argeș
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.
Citește articolele pe același subiecte: