- Anunț de interes pentru locuitorii din Mioveni!
Proprietarii sau deținătorii de terenuri sunt obligați prin Legea 62/2018, să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii denumită ştiinţific Ambrosia Artemisiifolia.
În acest context reprezentanții Primăriei Mioveni reamintesc persoanele care – deţin terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații şi ai bazinelor piscicole – că au obligația să deșfăşoare anual, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și aparaţia primelor inflorescențe, până cel târziu la 30 iunie, lucrări de întreținere a terenurilor prin diferite metode, până la sfârșitul perioadei de vegetație a ambroziei, astfel încât planta să nu răspândească polenul care conține multiple fragmente alergizante.
Persoanele care nu respect aceste obligații vor fi sancţionate. Sancțiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de Legea 62/2018 sunt reprezentate de amenzi de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice prevăzute la art. 3 din lege.
Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale transmit o somaţie către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an.
Ulterior, verificarea şi constatarea nerespectării obligaţiilor legale în privinţa ambroziei se fac de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziţie a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu
În privința acestei probleme specialiştii transmit 5 moduri în care buruiana poate fi combătută. Acestea sunt: :
- cosirea manuală a spaţiilor pe care este răspândită sau folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor şi pe marginea parcelelor;
- atunci când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor agricole, în special în interiorul unor şanţuri, stufărişuri, denivelări etc., distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice;
- când buruiana este răspândită pe suprafeţe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 – 15 cm şi poate fi recunoscută cu uşurinţă. În vederea stabilirii tipului de erbicid şi a dozei, proprietarii/ deţinătorii/ administratorii de terenuri pot apela la specialiştii direcţiilor pentru agricultură judeţene pentru a primi informaţii detaliate sau, după caz, la specialişti din cadrul primăriilor. Măsura se va aplica respectându-se cadrul legal în vigoare în ceea ce priveşte comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar;
- dacă sunt focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ uşor folosind mănuşi de protecţie pentru evitarea iritaţiilor sau poate fi distrusă cu sapa ori secera;
- pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafaţa solului în vederea distrugerii tuturor ramificaţiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distrug doar tulpina principală, iar restul ramificaţiilor se dezvoltă, înfloresc şi produc în continuare polen şi chiar seminţe, îmbogăţind astfel rezerva de seminţe din sol. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an, obligatoriu de realizat înaintea fructificării plantei.
Sursa: Garda Naţională de Mediu (GNM)
Foto: Facebook Primăria Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro