Șoferii români riscă amenzi uriașe în cazul în care își lasă mașina pe un loc de parcare necorespunzător. Mai exact este vorba despre cei care vor parca pe locurile destinate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii mici.
Astfel, potrivit Legii 280/2023, intrată recent în vigoare, femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii de până în cinci ani vor avea locuri de parcare dedicate, iar folosirea acestora de către alte categorii de șoferi va fi sancționată drastic, cu amenzi care se vor încadra între 2.000 și 10.000 de lei.
Singura excepție de la sancțiunile prevăzute mai sus o reprezintă angajații Ministerului Afacerilor Interne, unitățile medicale (publice sau private) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență care se află în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Potrivit avocatnet.ro, până la data de 22 aprilie 2024, toate instituțiile publice și magazinele au obligația de a se conforma prevederilor acestei norme (în ceea ce privește amenajarea locurilor de parcare dedicate) și de a afișa această prioritate într-un loc vizibil.
În cazul în care o instituție publică sau privată are mai mult de 10 locuri de parcare, cel puțin 4% (dar nu mai puțin de 2 locuri) trebuie rezervate pentru femeile gravide și persoanele cu copii mici. Aceste locuri de parcare trebuie amenajate în maxim șase luni de la intrarea în vigoare a legii.
De asemenea, viitoarele mame vor avea prioritate și la casele de marcat, iar nerespectarea acestui drept va fi sancționat drastic.
Noua lege acordă prioritate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii mici la casierii, ghișee și case de marcat ale unităților comerciale publice sau private, precum și la serviciile oferite de acestea. Cu excepția cazurilor în care există deja case de marcat sau ghișee speciale pentru aceste categorii de persoane.
Cine nu respectă prevederile privind acordarea priorităţii pentru femeile gravide şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani va fi sancționat cu amenzi între 200 și 1.000 de lei.
foto descriptiv avocatnet.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro