ANAF își prezintă serviciile în universitățile de prestigiu din țară

de | 16.10.2024 13:25 | Economic, Național

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România.

În acest fel peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața studenților prezentări menite să susțină integrarea optimă a tinerilor pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal, se arartă într-un comunicat.

Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica din București și de Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș vor găzdui primele evenimentele unde specialiștii ANAF vor aborda subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale.

În același comunicat se precizează de asemenea faptul că  unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este cel de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.

„ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.

Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România”, se mai menționează în comunicatul transmis de reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală

 

Foto descriptiv

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Percheziții domiciliare în Argeș și Timiș într-un dosar de trafic de migranți

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | educație