Analistul politic Bogdan Teodorescu a încetat din viață astăzi, 8 aprilie 2025. Acesta avea 61 de ani.
Vestea tristă a fost anunțată pe platforma Facebook de către jurnalistul Dan Andronic și ulterior de Antena 3.
Potrivit Gazeta Brașovului, Bogdan Teodorescu a luptat mai mulți ani de zile cu o boală nemiloasă.
Acesta s-a născut pe 22 august 1963, în București, fiind influențat în carieră de tatăl său, profesor de limba și literatura română. În 1987, Bogdan Teodorescu a absolvit Facultatea de Instalații la Universitatea Tehnică de Construcții din București. Ulterior, și-a continuat formarea academică la Colegiul Național de Apărare unde în 2006 a obținut titlul de doctor în comunicare.
Bogdan Teodorescu a fost redactor-șef. în cadrul trustului Tinerama, a condus campania electorală a președintelui Emil Constantinescu, în anul 1996 iar în perioada 1996-1997, a deținut poziția de Secretar de Stat și Ministru interimar în Departamentul Informațiilor Publice. Acesta s-a alăturat ulterior corpului academic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde a predat cursuri de marketing politic și electoral, devenind conferențiar universitar.
Fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2004, Bogdan Teodorescu a activat în diverse organizații internaționale de consultanță politică, precum Asociația Internațională a Consultanților Politici (IAPC) și Asociația Europeană a Consultanților Politici (EAPC).
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Foto: stiripesurse.ro
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: