Autoritățile centrale au declanșat verificări după moartea copilului de 12 ani aflat în grija DGASPC Argeș. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a trimis Corpului de Control la instituție.
Ancheta va stabili dacă au fost respectate obligațiile legale privind siguranța minorului. ANPDCA a punctat, într-un comunicat de presă, că dreptul la viață reprezintă un principiu fundamental, iar responsabilitatea protejării copiilor aflați în grija statului trebuie respectată cu maximă rigoare.
Verificările urmăresc dacă procedurile prevăzute de legislație au fost aplicate corect și dacă au existat eventuale nereguli în gestionarea cazului.
Controlul dispus de ANPDCA are loc în paralel cu celelalte verificări aflate în curs de desfășurare, atât din partea organelor de cercetare penală, cât și din partea DGASPC, potrivit competențelor aflate în sarcina fiecărei instituții în parte.
În acest context, în baza concluziile rezultate, vor fi dispuse măsurile care se impun, inclusiv de natură sancționatorie, în conformitate cu cadrul legal și atribuțiile fiecărei autorități implicate”, a transmis Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Tragedia a avut loc la începutul acestei săptămâni. Un băiat de 12 ani, instituționalizat într-un centru din Pitești, a căzut de la etajul 4 al unui bloc. Primele cercetări arată că minorul s-ar fi sinucis.
Se pare că băiatul trecea printr-o adevărată dramă, provenind dintr-o familie cu probleme. Tatăl său se află la închisoare, iar mama ar fi acuzată de incest cu fratele mai mare.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












