Angajată a Serviciului pentru Imigrări Argeș, implicată într-un accident pe A1. A ajuns la spital

de | 06.09.2024 16:45 | Județean, Eveniment

Ieri dimineață, un grav accident rutier a avut loc pe Autostrada A1 București-Pitești, în urma căruia o tânără de 37 de ani, din București, a ajuns la spital.

Potrivit IPJ Argeș, victima este angajată în cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Argeș și se afla în drum spre locul de muncă în momentul accidentului.

Reamintim că, evenimentul a avut loc la kilometrul 105, pe sensul de mers către Pitești. Femeia a intrat în coliziune cu glisiera de protecție și a pierdut controlul mașinii, oprindu-se în șanțul de colectare a apei pluviale.

În urma impactului, șoferița a rămas blocată în autoturism.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii, echipaje medicale și oamenii legii. Salvatorii au acționat rapid pentru extragerea acesteia, după care paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor.

Femeia era conștientă, însă prezenta traumatisme la nivelul capului. Ea a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, aceasta a fost transferată la o unitate medicală din București pentru tratament suplimentar.

Polițiștii au deschis un dosar penal conform art. 196 din Codul Penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Având în vedere aceste aspecte, gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către însănătoșirea grabnică a colegei noastre!”, transmite IPJ Argeș

Foto: ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident pe Autostrada A1 București-Pitești! Tir intrat în parapet

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | București | Pitești