În luna octombrie, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a virat peste 2,9 miliarde de lei pentru mai mult de 6,8 milioane de beneficiari ai diferitelor forme de asistență socială. De la alocația de stat pentru copii și indemnizațiile destinate familiilor, până la sprijinul pentru persoane cu dizabilități, TBC sau HIV/SIDA, plățile au fost efectuate conform calendarului, atât prin agențiile teritoriale, cât și prin sistemul național centralizat. Printre beneficiari se numără și 303 refugiați care au primit ajutor financiar în valoare de peste 200.000 lei, ca parte a angajamentului României de a oferi sprijin umanitar celor afectați de conflicte sau situații de criză.
AJPIS anunță că în prima jumătate a lunii octombrie 2025 au fost efectuate plățile pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistență socială – alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție –, iar în a doua jumătate a lunii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin intermediul agențiilor teritoriale, a virat fondurile necesare pentru plata celorlalte beneficii de asistență socială aferente lunii septembrie 2025.
Astfel, în 14 octombrie au fost plătite drepturile pentru 934.163 de persoane cu dizabilități, în valoare totală de aproximativ 590 milioane de lei, iar începând cu 20 octombrie au fost efectuate plățile și pentru alte beneficii de asistență socială, după cum urmează:
- Peste 13,7 milioane lei pentru 13.409 beneficiari de alocație lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA;
- Peste 70 milioane lei pentru 48.867 beneficiari de alocație de plasament;
- Peste 3,7 milioane lei pentru 4.098 beneficiari de indemnizație lunară de hrană pentru persoane cu TBC;
- Aproximativ 212.000 lei pentru 303 beneficiari ai ajutorului pentru refugiați;
- Aproximativ 124,2 milioane lei pentru 221.778 beneficiari ai ajutorului pentru incluziune;
- Aproximativ 33,6 milioane lei pentru 110.866 beneficiari ai ajutorului pentru familie cu copii.
ANPIS a virat, în luna octombrie 2025, peste 2,9 miliarde de lei pentru mai mult de 6,8 milioane de beneficiari, reprezentând drepturile aferente lunii septembrie 2025.
Foto descriptiv. Sursa foto: Facebook Primăria Municipiului Pitesti și FB ANPIS
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Tradiție fără poluare: Mioveni aprinde „Focul lui Sumedru” în locuri sigure, cu grijă față de natură