Guvernul României a aprobat, în ultima ședință, memeorandul cu tema scoaterea la concurs a 823 de posturi necesare funcționării a 34 de creșe construite prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, finanțat prin PNRR și prin Programul național de construcții de interes public sau social. Măsura vizează extinderea accesului la educație timpurie și sprijinirea familiilor tinere din întreaga țară.
În ultima ședință a Guvernului României a fost aprobat memorandumul cu tema: Scoaterea la concurs a posturilor vacante ca urmare a predării creşelor care urmează a fi recepţionate în cadrul Programului guvernamental construire creşe „Sfânta Ana”, finanţat prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României, în cadrul componentei 15 – Educaţie, investiţia 1 – Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe, respectiv prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social.
Potrivit comunicatului remis presei, Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a posturilor vacante necesare funcționării unui număr de 34 de creșe realizate în cadrul Programului guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, care urmează să fie recepționate în perioada următoare.

Obiectivul este creșterea gradului de participare a copiilor în învățământul antepreșcolar, în vederea asigurării accesului la educație timpurie de calitate și a sprijinirii familiilor tinere.
Totodată, aceasta contribuie la îndeplinirea jalonului 456 și a țintei 457 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și la atragerea finanțării externe nerambursabile.
Din totalul de 34 de creșe, 24 sunt finanțate prin PNRR și sunt localizate în județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, București, Cluj, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Celelalte 10 creșe sunt finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social și sunt localizate în județele Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava și Timiș.
Numărul de posturi necesare pentru asigurarea funcționării celor 34 de creșe este de 823.
Posturile vacante vor fi scoase la concurs de către ordonatorii principali de credite, după recepția lucrărilor și punerea în funcțiune a acestora, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget și fără suplimentarea fondurilor destinate drepturilor salariale ale personalului încadrat.
Ocuparea posturilor didactice vacante necesare funcționării creșelor se realizează în baza prevederilor Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 6170/2024.
Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”, finanțat prin PNRR și prin Programul național de construcții de interes public sau social, are ca obiectiv realizarea a 110 creșe la nivel național.
Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești și FB Cristian Gentea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vineri. Întreruperi de curent anunțate în 3 comune din Argeș















