Retailerul polonez Żabka, prezent în România cu brandul Froo, accelerează semnificativ expansiunea pe piața autohtonă, iar Piteștiul este deja pe harta de dezvoltare a rețelei. Conform celor mai recente informații, compania vizează deschiderea a 1.300 de magazine noi în 2026, atât în Polonia, cât și în România.
Până la finele trimestrului al treilea din 2025, rețeaua Froo număra peste 120 de magazine în România, dintre care câteva deja deschise în București, Pitești și Constanța. Această decizie de extindere marchează o transformare semnificativă a peisajului comercial local — de la retailerii tradiţionali şi mici afaceri independente, la formate de proximitate, viteză de deschidere și standarde internaționale de retail.
Grupul Żabka a cumpărat DRIM Daniel
Intrarea pe piața românească a grupului Żabka a avut loc prin preluarea pachetului majoritar al companiei argeșene DRIM Daniel Distribuţie FMCG — firmă fondată la Pitești de familia Trandafir, cu o prezență importantă în comerțul tradițional local și național. Astfel, transformarea nu vine „de nicăieri” — există deja conexiuni locale, o cunoaștere a pieței și o bază logistică ce poate susține trecerea la un format modern.
Material realizat de echipa Ancheta
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













