Îmbrățișează prospetimea naturii cu Apă Craiului!
Apa Craiului îşi are originile într-unul dintre cele 68 de izvoare din România atestate în 2017 de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale ca fiind sursă de apă minerală naturală: Izvorul 5 Gâlgoaie-Dâmbovicioara Argeş.
Aceasta este originea unei ape minerale declarate de către diferite organisme de evaluare drept una dintre cele mai curate și sănătoase de pe piața din România.
Din județul Argeș, din Dâmbovicioara, Apa Craiului pleacă spre marile centre comerciale și spre companii din industria HoReCa, reprezentând un brand cu care județul se poate mândri și care se dezvoltă de la an la an. În modul acesta apa ajunge și pe masa dumneavoastră.
Amintim faptul că proiectul brandului aparține companiei Cheresta Dâmbovicioara, societate cu capital integral român care a debutat în dezvoltarea afacerii Apa Craiului în urmă cu peste 20 de ani, în anul 2002, odată cu începerea lucrărilor de explorare. Mai menționăm că din anul 2005 activitatea a fost extinsă prin servicii de îmbuteliere şi comercializare a apei minerale naturale.
Cifra de afaceri și comenzile au crescut progresiv, pe măsura impunerii produselor pe piaţa românească, iar – în prezent – societatea dispune de tehnologii şi instalaţii moderne atât pentru îmbutelierea apei minerale naturale plate, cât şi pentru producerea apei minerale naturale carbogazificate.
Apa Craiului hidratează organismul dar este în egală măsură o soluție ideală pentru realizarea unor produse delicioase, așa cum sunt siropurile naturale sau limonada.
Produsul realizat la Dâmbovicioara a mai fost definit ca fiind „o experiență răcoritoare și revitalizantă, o apă de înaltă calitate”. Acesta și-a făcut loc treptat pe rafturile marilor lanțuri de supermarketuri și a câștigat preferințele românilor din mai multe zone ale țării.
Dacă încă nu sunteți familiarizați cu acest brand trebuie să știți că puteți găsi Apa Craiului pe rafturile multor lanţuri de magazine din România, dar şi în centrele de comercializare locale.
Societatea vă stă la dispoziţie pentru parteneriate şi comenzi, cu următoarele date de contact:
Adresă: Argeş, Dâmbovicioara, str. Podul Cheii, nr. 4
Telefon: 0744.422.934
Email: office@apacraiului.ro
Foto: Facebook Apa Craiului
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro