Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat, astăzi, detalii privind cheltuielile din turul al doilea al campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
George Simion, candidatul AUR, a investit în doar două săptămâni aproape 28 de milioane de lei (circa 5,6 milioane de euro), sumă provenită în mare parte din donații, împrumuturi și contribuții ale partidului, scrie site-ul de investigații Snoop.ro.
Realitatea PLUS – lider la încasări din campania lui Simion
Cel mai mare beneficiar al fondurilor cheltuite de candidatul AUR ar fi fost postul Realitatea PLUS, care a încasat 15,05 milioane de lei (aproximativ 3 milioane de euro).
Potrivit sursei citate, tranzacția a fost intermediată de DBV Media House SRL, o firmă controlată de familia Păcuraru.
Tot din fondurile destinate promovării la TV, postul România TV a încasat 1,3 milioane de lei. Este singura televiziune care a primit bani pentru promovare din partea ambilor candidați – atât George Simion, cât și Nicușor Dan.
Investiții masive în promovarea online
AUR a mizat intens și pe promovarea online. Firma DGI Multimedia Design, deținută de Doina Grosu, a primit 3,2 milioane de lei în doar opt zile.
Alți 3 milioane de lei au ajuns la Thematic Digital SRL, firmă care intermediază publicitate pe platforme media, și încă 3 milioane la Follow Digital Solutions, administrată de moldoveanul Nicolae Capcelea și Iulia Rodica Modiga, fostă redactor-șef Info-Prut.
George Simion a colaborat și cu Plastilina SRL, precum și cu Avandor Labs SRL.
Alți 350.000 de lei au fost virați către Hirschkorn Verlag und Media SRL, firmă care în turul I l-a promovat pe Victor Ponta.
Pentru sondaje de opinie, Simion a apelat la firma Sociopol, deținută de Mirel Palada, căreia i-a plătit aproape 300.000 de lei.
Nicușor Dan – 12 milioane de lei pentru promovare online
Contracandidatul său, Nicușor Dan, a investit 40,4 milioane de lei (aproape 8 milioane de euro) în turul al doilea.
În turul II, Nicușor Dan a alocat aproape 10 milioane de lei pentru promovarea la televiziuni:
- RTV – peste 4,6 milioane de lei
- Antena 3 CNN – 2,2 milioane de lei,
- Antena 1 – peste 560.000 de lei
- B1 TV – 1,26 milioane de lei
- Digi24, prin Campus Media TV SRL – 950.000 de lei.
Cei mai mulți bani au mers însă spre promovare online, în special către firma Terramin Mesh Marketing SRL, care a încasat 12,1 milioane de lei.
Societatea intermediază banii între contul candidatului și site-urile care l-au promovat pe Nicușor Dan.
Tot pentru online, dar și alte servicii, candidatul independent a făcut plăți prin intermediul 44east place SRL, în valoare de 5,6 milioane de lei (1 mil. euro). Din acești bani, 3,5 milioane de lei au fost destinați producției și difuzării de materiale la TV, radio și în presa scrisă.
Grupul ZYX, din care face parte HotNews.ro, a avut contracte de publicitate politică în campania pentru prezidențiale, turul 1 și turul 2, pentru Nicușor Dan și George Simion. Suma este de 20.000 de euro în dreptul lui Nicușor Dan, turul 1 și turul 2, și tot 20.000 de euro pentru campania lui George Simion, turul 1 și turul 2. Sumele au fost pentru întreg grupul din care face parte HotNews, dar contracte au fost și cu Golazo.ro, B365.ro, vorbim despre tot grupul ZYX Group.
Peste 80% din sume au fost la HotNews.ro. Toate materiale au fost marcate ca publicitate, am respectat toate regulile impuse de lege, dar și de propriul nostru cod”, a declarat Răzvan Ionescu, publisher ZYX Publishing Group.
Sondajele l-au costat pe Nicușor Dan 3,3 milioane de lei, cei mai mari beneficiari fiind Baobab Studio, VPN Call, CURS și Verifield SRL. A colaborat, de asemenea, cu All Media Company, care a primit peste 700 de mii de lei (138 mii euro) pentru propaganda în presa scrisă, televiziuni și radio.
Sursă foto: FB George Simion
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Anamaria Gavrilă, nu poartă ranchiună: Dacă vom fi invitați la consultări, mergem