Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au prins în flagrant un bărbat de 49 de ani, din Nucșoara, în timp ce tăia fără drept arbori dintr-o zonă forestieră de pe raza localității de domiciliu, parte a Fondului Forestier Național.
Evenimentul a avut loc pe 15 februarie.
În urma cercetărilor preliminare, efectuate cu sprijinul unui specialist silvic din cadrul Ocolului Silvic Domnești, oamenii legii au constatat că bărbatul ar fi tăiat trei arbori de esență rășinoasă, fără a respecta regimul silvic. Arborii nu prezentau la baza cioatei ștampila mărcii silvice, semn clar că tăierea s-a realizat ilegal.
Materialul lemnos rezultat, în cantitate de 1,247 metri cubi, a fost ridicat și predat în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Domnești. Totodată, polițiștii au confiscat un notoferăstrău mecanic și un topor, folosite la comiterea faptei.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,tăiere fără drept de arbori”, conform art. 143, alin. 1, lit. a din Legea 331/2024 și ,,furt de arbori”, conform art. 150, alin. 2, lit. a din Legea 331/2024.”, transmite IPJ Argeș
Sursă foto: Jurnal FM
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Peste 120 de sancțiuni aplicate de jandarmii argeșeni săptămâna trecută














