Argeșean de 37 de ani reținut pentru amenințare și încălcarea ordinului de protecție

de | 04.02.2025 17:00 | Eveniment, Județean

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat la data de 3 februarie cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.

Un bărbat de de 37 de ani, din comuna Mălureni este cercetat. Acesta și-ar fi amenințat în mod repetat soția, cu acte de violență, prin intermediul unor apeluri telefonice, încălcând astfel ordinul de protecție, prin care îi era interzis să ia legătura cu aceasta.

În acest context polițiștii au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, acesta fiind condus la sediul subunității pentru audieri.

Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, în urma probatoriului administrat. Urmează ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș reafirmă angajamentul în combaterea violenței domestice și reamintește importanța respectării ordinelor de protecție emise de instanțele de judecată.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

A vrut să fure dintr-un ATM din Pitești și a fost prins. Tânăr de 24 de ani reținut!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | comuna Mălureni | Mălureni | Pitești