Un alt incendiu a izbucnit în această dimineață în județul Argeș, de data aceasta la o locuință din comuna Ungheni, satul Găujani.
La fața locului intervin pompierii alături de un echipaj SAJ.
Din informațiile obținute aflăm că este posibil ca în urma incendiului să existe o victimă.
UPDATE
Polițiștii argeșeni informează că un bărbat de 68 de ani a fost găsit în interiorul locuinței, inconștient.
La acest moment i se efectuează manevre de resuscitare.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești au intervenit la locul incidentului, urmând ca cercetările să fie efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești.
Povestea tragediei
Referitor la acest incident tragic, oamenii din sat povestesc că bărbatul găsit inconștient în locuință ar fi fost într-o relație cu proprietara locuinței iar aceasta l-ar fi părăsit recent pentru altcineva. Bărbatul respectiv ar fi din județul Mureș și ar fi venit în Argeș să o convingă să fie din nou împreună însă nu a găsit-o pe femeie acasă, aceasta fiind la Pitești.
Pe parcursul anului 2024 bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie care a cerut ordin de protecție și s-a mutat la Pitești. Ordinul de protecție a fost emis la data de 1 noiembrie 2024 iar în momentul în care acesta s-a întors, documentul nu mai era valabil.
Astăzi, femeia a fost anunțată de vecinii care aveau grijă de casa ei din sat că l-au găsit pe bărbat în casă. Acesta daduse foc la parter la o butelie și s-a dus la etaj, unde s-a intoxicat cu fum.
Bărbatul a fost resuscitat, acestuia i-a revenit pulsul de două dar din păcate a decedat. Se pare că acesta intrase în casă prin efracție, pe o fereastră iar acolo și-a pus capăt zilelor. Avea 68 de ani.
Ce transmite ISU Argeș
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu degajare de fum în interiorul casei, în urma evenimentului degradându-se o butelie și diferite obiecte de mobilier. Totodată, incendiul prezenta pericol de extindere la întreaga construcție, însă, prin intervenția promptă, flăcările au fost oprite din propagare.
Într-una dintre încăperile casei a fost identificată o victimă, un bărbat, în vârstă de aproximativ 68 de ani, care se afla în stop cardio respirator. Echipajul medical a inițiat de urgență manevrele de resuscitare, care ulterior au fost preluate de personalul echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, sosit la eveniment.
În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată
Ce spune Poliția
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un incendiu la o locuință din comuna Ungheni, în urma căruia un bărbat a fost găsit în interiorul imobilului, în stare de inconștiență.
La fața locului au intervenit inițial polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, iar cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești.
Din primele verificări a rezultat că bărbatul în cauză, de 68 de ani, fost concubin al proprietarei imobilului, a părăsit locuința din cursul anului 2024.
În ciuda manevrelor de resuscitare, ulterior a survenit decesul bărbatului.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și ucidere din culpă, în care cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru stabiliarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto Unica.md
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Incendiu la coșul de evacuare a fumului al unei locuințe din Curtea de Argeș












