ARGEȘ. Canicula și disconfortul termic continuă și în zilele următoare

de | 24.07.2025 23:05 | Județean, Importante, Lifestyle

Perioada cu temperaturi extrem de ridicate va continua și în zilele următoare, potrivit ANM.Temperaturile maxime vor genera un disconfort termic accentuat și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.

canicula ISU

Foto: ISU Argeș

În acest context pompierii argeșeni transmit o serie de măsuri pentru a vă proteja sănătatea. Iată ce trebuie să faceți:
  • să stați la umbră și să evitați expunerea prelungită la soare;
  • să consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător!
  • să evitați consumul băuturilor alcoolice;
  • să consumați fructe și legume proaspete;
  • să NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite pentru a preveni incendiile.
caniculă
Totodată, în această perioadă cu temperaturi ridicate, pompierii se confruntă zilnic cu incendii de vegetație, care se extind rapid și pun în pericol oameni, animale, locuințe și păduri. Aceste tipuri de arderi, alimentate de temperaturi ridicate, secetă prelungită și, nu de puține ori, de neglijența umană, reprezintă o amenințare majoră, astfel că răspunsul rapid și eficient al forțelor de intervenție este prima linie de apărare.
Este important de subliniat că eficiența acestor misiuni de stingere depinde și de sprijinul și responsabilitatea fiecărui cetățean. Prin respectarea regulilor și participarea la eforturile de prevenție, putem contribui cu toții la reducerea impactului devastator al incendiilor de vegetație și la protejarea patrimoniului natural și a siguranței noastre. Efortul este unul continuu, iar vigilența și pregătirea rămân cheia.
stop arderi necontrolate

Foto: ISU Argeș

Pompierii argeșeni reamintesc cetățenilor faptul că arderea necontrolată a vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ, deoarece poate avea consecințe grave asupra mediului, solului, proprietăților și vieții oamenilor. Flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar, în contextul temperaturilor foarte ridicate, a secetei, și a vântului puternic, riscul ca incendiile de acest tip să se transforme într-unele de amploare este foarte ridicat.
Nu uitați! Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul 1, litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.
Mai multe informații despre avertizările meteorologice puteți afla accesând: https://www.meteoromania.ro/avertizari/
Pentru informații privind modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați: https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole