Un tânăr de 19 ani și o minoră de 16 ani, ambii din Rociu, au ajuns după gratii după ce au sechestrat, jefuit și amenințat o fată de 18 ani.
Potrivit IPJ Argeș, în perioada 07-09 mai, cei doi ar fi ținut-o pe fata de 18 ani, împotriva voinței sale, într-un apartament din Pitești. De asemenea, aceștia i-ar fi sustras telefonul mobil și, prin amenințări cu acte de violență, ar fi constrâns-o să nu sesizeze organele de poliție și să le restituie o datorie fictivă.
Pentru administrarea probatoriului, pe 12 mai, polițiștii au efectuat mai multe percheziții domiciliare, în municipiul Pitești și comuna Rociu, ocazie cu
care au fost identificate și ridicate bunuri cu valoare probatorie.
După administrarea probatoriului, ieri, 13 mai, cei doi tineri, băiatul de 19 ani, și fata, de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, influențarea declarațiilor și furt. Astăzi, 14 mai, ei vor fi fi duși în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Sursa Foto descriptiv Observator
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Zi plină de nenorociri! Un mort, 8 răniți și 6 accidente pe șoselele Argeșului